Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu critică intenția USL de a întări imunitatea parlamentară

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Purtătorul de cuvânt al președintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, a declarat, vineri, că șeful statului „atenționează” în legătură cu o posibilă consolidare a imunității. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

„Domnul preşedinte Traian Băsescu nu a primit niciun proiect de modificare a Legii nr. 96/2006 privind Statului deputaţilor şi al senatorilor, şi ar fi surpins ca acest lucru să se întâmple având în vedere că nu are atribuţii legale în acest sens. Totodată, domnul preşedinte Traian Băsescu atenţionează că o consolidare a imunităţii parlamentare în raport cu încălcarea legii ar fi o gravă eroare”, a declarat Oprea.

Un proiect de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor, adoptat recent de o comisie parlamentară, conţine o propunere prin care se solicită Parchetului să noteze în cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a unui ales motivele concrete care justifică această măsură şi să nu mai trimită, ca până acum, dosarul integral. "Cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a parlamentarului trebuie să conţină temeiul legal şi motivele concrete în cazul respectiv care justifică măsura solicitată. Cererea este însoţită de probele considerate relevante şi puse la dispoziţie de către Parchet, care stau la baza motivelor invocate", se stipulează în textul propunerii de modificare a Statutului parlamentarilor. Opoziția a susținut că nu a participat la lucrările comisie în care s-au votat aceste amendamente.

Proiectul a provocat numeroase critici, iar senatorul PNl Puiu Hașotti a declarat că trimiterea modificărilor către Administrația Prezidențială ar fi fost o gafă.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 48 minute
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Scandal în armata israeliană după ce au apărut postări cu soldați îmbrăcați cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 minute
Militarii israelieni au postat fotografii şi videoclipuri în care se joacă cu lenjerie intimă găsită în casele palestinienilor, creând o imagine disonantă a războiului din Gaza, unde foametea iminentă intensifică reexaminarea pe plan mondial a ofens

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 2 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 3 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Putin, ultimul asalt

HotNews acum 25 minute
Pe scurt: Valentin NaumescuFoto: Contributors.ro Să ne înțelegem, în Rusia nu au avut loc alegeri pe 15-17 martie. În Rusia, de fapt, nu au avut loc niciodată alegeri. În întreaga lui istorie, poporul rus nu și-a ales niciodată Conducătorul și nici

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

19°
joi

7°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale