Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspectori de la Direcţiei Sanitar Veterinară, luaţi la bătaie de patronul unui magazin, în timpul unui control

Publicat in Mediafax, miercuri 13 februarie 2013 ·

Doi inspectori din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Călăraşi au fost agresaţi, în timpul unui control, de către patronul unui magazin, care a aruncat cu sacii de marfă în aceştia şi în maşina cu care veniseră.

Potrivit victimelor, incidentul a avut loc la o societate comercială din localitatea Mihai Viteazu, în timpul unei verificări, iar în momentul în care i s-au solicitat documentele pentru mărfurile din domeniul legume-fructe bărbatul a devenit violent, a început să-i lovească pe inspectorii aflaţi în control şi să arunce cu saci cu marfă în ei şi în autovehiculul instituţiei cu care aceştia se deplasaseră.

Ulterior, lucrătorii DSVSA Călăraşi au sunat la 112, dar oamenii legii nu au mai venit la faţa locului, motivând că adresa incidentului le-ar fi fost indicată greşit. Ulterior, victimele s-au deplasat la postul de Poliţie din comună unde li s-a spus să reclame în scris incidentul.

Reprezentanţii IPJ Călăraşi spun că în cauză nu a fost depusă o plângere, iar conducerea instituţiei a dispus o verificare pentru a stabili dacă oamenii legii au procedat corect în acest caz.

"Până în acest moment nu a fost depusă nicio plângere, iar conducerea Poliţiei judeţene a dispus efectuarea unei verificări, în urma căreia, în funcţie de concluzii, vor fi luate măsurile legale", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, inspector Ramona Tudor.

Victimele se tem să reclame incidentul, în condiţiile în care, în urmă cu aproximativ doi ani, patronul societăţii respective a agresat o altă echipă aflată în control, cea a Gărzii de Mediu Călăraşi, formată din două femei, care au fost stropite cu benzină şi ameninţate că li se va da foc.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, urmărit penal de DNA, şi-a depus miercuri candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova

News.ro acum 54 minute
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentrub corupţie şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi-a depus, miercuri, semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat de p

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum o ora
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Sebastian Burduja critică lipsa de investiţii în reţeaua de termoficare a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
„Avarie majoră la reţeaua de termoficare a Bucureştiului. E normal ca într-o mare capitală Europeană, în 2024, să fie zeci de mii de oameni fără căldură şi apă caldă? Nu. De ce se întâmplă asta? Pentru că investiţiile au fost prea puţine şi prea len

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Press Alert acum 51 minute
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 4 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

25 de ani de DENT ESTET în România -Investiții de zeci de milioane de euro în infrastructură medicală și sute de mii de pacienți din țară și străinătate tratați la standarde internaționale

HotNews acum o ora
DENT ESTET, liderul consacrat al pieței de stomatologie din România, aniversează, astăzi, 25 de ani de la înființarea grupului care a cunoscut o evoluție dinamică la nivel național după parteneriatul cu MedLife, prin investiții de 12 milioane de eur

Descoperire șocantă în curtea unui spital din Vaslui. Schelete umane găsite în urma unor săpături

Adevarul acum 2 ore
Mai multe schelete umane au fost descoperite cu ocazia unor săpături efectuate pentru realizarea unor lucrări de excavare în curtea Spitalului nr. 2 Vaslui. Sunt luate în calcul mai multe variante.

Premierul Ciolacu, către liderii PSD: „Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, au învrăjbit prea mult românii”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că mulți dintre oamenii politici, printre care s-a inclus și el, au contribuit la învrăjbirea românilor. Ciolacu a făcut această afirmație la lansarea candidaturii primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, p

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°