Ceea ce ar trebui sa incerce, cu orice pret, sprijinitorii actiunii internationale in Mali ar fi sa evite repetarea scenariului somalez in care, ani de zile, un guvern slab s-a bizuit aproape exclusiv pe sprijinul strain, iar acesta avea un mandat limitat. Criza declansata prin atacul terorist impotriva platformei In Amenas s-a incheiat, din pacate, cu un masacru ce ne reaminteste, daca mai era nevoie, cat de violent este actualul conflict ce se desfasoara in cateva puncte „insangerate" ale Islamului. Faptul ca printre victime se numara si doi cetateni romani este, din pacate, o dovada in plus in sprijinul ideii ca nu putem ramane indiferenti in fata acestei situatii. Guvernul de la Bucuresti va proceda corect daca isi va asuma - intr-un cadru institutional conturat de Uniunea Europeana si, eventual, de Natiunile Unite - un rol corespunzator statutului nostru international si resurselor de care dispunem, in directia stabilizarii situatiei in Mali si in alte puncte fierbinti din regiune. Expresia „granitele insangerate ale Islamului", folosita de Samuel Huntington in Ciocnirea civilizatiiloreste, din multe puncte de vedere, deficitara. A fost intens contestata de pe diverse pozitii teoretice sau politice, iar foarte multe dintre aceste critici au fost justificate. Avem de a face mai degraba cu o multitudine de puncte insangerate ce descriu un contur mult mai complicat decat cel al unei „granite" civilizationale intelese in sens propriu. Exista, de altfel, multe alte aprecieri din Ciocnirea civilizatiilorcare nu au trecut, in esenta, testul teoretic (despre reactiile „politic-corecte" nu are sens sa discutam aici). Insa intoarcerea la Huntington este frecventa atunci cand au loc manifestari violente (adesea, teroriste) ale Islamului politic. Astfel ca merita observat faptul ca nici evenimentele din Mali si Algeria nu par sa reprezinte semnale in sprijinul tezei sus-men