Cotidianul L'Equipe susţine că Ravanelli l-a exclus disciplinar din lot pe atacantul lui Ajaccio la meciurile cu Lyon şi Montpellier. Antrenorul care nu l-a vrut în vară riscă să fie demis curînd.
De ce nu l-a mai chemat Victor Piţurcă la "naţională", nici pentru barajul cu Grecia? De ce nu mai are încredere Ravanelli în Mutu şi nu l-a mai titularizat de şase săptămîni? Dincolo de accidentări, există şi un alt motiv pentru care atacantul care va împlini 35 de ani peste două luni nu mai dă randament nici la Ajaccio. L'Equipe l-a dezvăluit ieri, explicînd de ce antrenorul l-a exclus două jocuri: a umplut paharul!
L-a "corupt" pe Popescu
"Mutu, cu adevărat «prea obosit»?" e titlul articolului din cotidianul francez, ce susţine că Ajaccio doar l-a dat oficial epuizat după meciul cu Rennes, dar, de fapt, absenţa sa cu Lyon şi Montpellier (25 şi 29 septembrie) a fost cauzată de "o sancţiune după o seară cu prea multă băutură, în care l-a cooptat şi pe mai tînărul său coleg Popescu. Aportul lui Mutu în acest sezon lasă de dorit, nu mai e starul visat".
Aceeaşi sursă a explicat că "e evident că şi condiţia fizică e departe de a fi optimă. În vară, românul cu 12 sezoane în Il Calcio părea entuziasmat că face o pregătire «italiană». Dar Mutu a dezamăgit rapid, fiind unul ce a suferit la antrenamente. În plus, fiind folosit vîrf, nu şi-a putut pune în valoare calităţile".
A comis-o şi în 2012
Mutu a mai avut o escapadă şi-n toamna trecută. La finalul lui noiembrie 2012, şi-a luat două zile libere invocînd că are de rezolvat probleme personale în Serbia. Clubul corsican l-a învoit, chiar i-a rezervat biletele de avion, dar în ianuarie a aflat motivul real al deplasării la Belgrad: o prezentare de modă într-un club de noapte. Ajaccio l-a amendat, ba l-a şi ameninţat că-l va pune în vară pe lista de transferuri.
Juve a făcut recurs!