Recentele mobilizari sindicale si demagogia noilor campanii mass-media („Noi vrem respect“ la RTV sau „Miscarea de rezistenta” la Jurnalul National) oculteaza cateva dileme: putem aspira, fara munca, la standardul decentei? De ce sa mentinem un sistem economic generator de risipa, mita si lene? Care sunt criteriile eficientei si stimulii performantei intr-o competitie globala? Aceste intrebari n-au astazi popularitate, fiind la indemana jelaniile si auto-victimizarile de tot soiul.
Parlamentarii inventeaza tertipuri procedurale pentru pastrarea unor detestabile privilegii. Magistratii, inamovibili, santajeaza institutiile statului, fac abuziv greva, se declara deasupra gloatei si cer garantii pentru alte sporuri, compensatii si prime de vacanta. Pensionarii asteapta revelionul cu mici, bere si manele, oferite „gratis” in sectorul cinci, Bucuresti. Jurnalistii-tonomati spumega mai departe pe baricada falselor indignari. Cine oare, dintre salariatii bugetari, mai si munceste?
Fara sa jignim miile de oameni constiinciosi care isi fac meseria cu pasiune, din zori si pana in noapte, trebuie sa admitem ca Romania are o problema cu etica muncii. Stam bine la capitolul divertisment, tacla, lautarism, improvizatie. Avem umor. Nu ne lipseste poanta, bancul si relaxarea. Juram pe cele sfinte, ne facem poate si cruce, doar sa fim noi sanatosi! Chiar daca amenintati cu spectrul falimentar ― in politica, morala, finante sau demografie ―, facem un cult totemic din privitul la televizor.
Si totusi: sociologii privesc ingrijorati la acest tablou. Ceva nu e in regula. Se munceste prea putin in aceasta tara. Recentul raport al CPARSD (disponibil online) afirma ca „rata de activitate a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) s-a diminuat cu circa 20% (peste 2 milioane persoane) intre 1990 si 2004 si reprezenta 63% in anul 2007, fata de o rata de acti