De Ziua Marinei bănățenii au sărbătorit un pod. Podul Tinereții, peste canalul Bega, este cel mai tranzitat de tinerii studenți atunci când merg la cursuri, la Universitatea de Vest sau Politehnică.
Cu această ocazie, a fost lăsată la apă o ancoră de flori, în memoria eroilor marinari, și a avut loc un concert susținut de Fanfara Garnizoanei Timișoara.
Pe parcursul întregii zile de 15 august , timișorenii vor putea admira o expoziție de navomodele participante la concursuri naționale și intenaţionale, piese ale Clubului Sportiv Municipal, dar și o expoziţie de cărţi poştale din colecţia lui Octavian Leşcu.
Podul Püspök, cunoscut azi sub apelativul de Podul Tinereţii, a fost contruit între 1912 și 1913, pe locul unde încă din 1848 se afla un pod de lemn. În epocă s-a dorit ca podul să fie ”un pod Carol în miniatură”, deoarece, după modelul vestitului pod praghez, și la Timișoara ar fi urmat să se amplaseze la fiecare capăt al podului câte două statui, reprezentând mari episcopi ai Timişoarei. Din cauza războiului însă, statuile nu au mai fost așezate niciodată pe soclurile prevăzute de constructor.