Asta este întrebarea care va fi sucită pe toate părţile zilele astea, după ce coaliţia de guvernare a decis să tragă torpila amânării localelor în 2012, pentru a fi lipite de alegerile parlamentare. Până la noi ordine, prezidenţialele rămân cum am stabilit.
Această manevră evident tactică a PDL nu mi se pare în sine nici democratică, nici nedemocratică, atâta vreme cât decizia se va lua după toate regulile în vigoare. Nu e făcută nici cu două luni înainte de locale, nici nu încalcă vreun principiu din acquis-ul soft european, adică cel referitor la democraţie şi stat de drept. Alta e după părerea mea marea problemă a comasării: n-am înţeles prea bine, din argumentarea reprezentanţilor coaliţiei de guvernare, care este motivul de public policy pentru care a fost luată, ce problemă rezolvă. Măcar ca pretext, trebuie să se ofere unul. Ideea că scutim bani cu organizarea de scrutinuri nu ţine, deoarece nu aşa se reduc costurile statului într-un regim democratic: tăind de pe listă nişte alegeri importante.
De asemenea, argumentul că iunie nu e o perioadă bună pentru vot, iar noiembrie- decembrie ar fi mai bună, nici nu merită comentarii. Din toată această cacofonie, emisă ca să mascheze interesul conjunctural al partidelor actualmente în guvern de a face comasarea, nu se înţelege nimic. Mă surprinde însă că nici susţinătorii, nici oponenţii măsurii nu fac un pas îndărăt ca să aibă o privire de ansamblu şi să vadă prin ce e România cu adevărat unică în Europa în perioada 2011-2020. Anume, suntem ţara cu cele mai multe cicluri electorale, care vor ocupa jumătate din această decadă. Cu alte cuvinte, spre satisfacţia unora, circul e abia la început, datorită unor decizii nechibzuite din trecut.
Pe scurt, din cei 10 ani menţionaţi, cinci au cel puţin un tur de alegeri programat: 2012 (locale şi naţionale); 2014 (europene şi prezidenţiale); 20