Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul de Urgenţă din Tg. Mureş funcţionează la cota de avarie

Publicat in Adevarul, miercuri 15 martie 2006 ·

iar până în luna iunie Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş va funcţiona pe baza unor acte adiţionale încheiate pentru sumele de anul trecut, Lucian Băilă, directorul general iar până în luna iunie Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş va funcţiona pe baza unor acte adiţionale încheiate pentru sumele de anul trecut, Lucian Băilă, directorul general interimar, apreciază că va fi greu să nu se înregistreze datorii.

"Vom negocia în iunie tariful pe caz cu CNAS. Sperăm într-o creştere de peste 15% a acestuia, pentru a echilibra bugetul de venituri cu cel de cheltuieli", a precizat Băilă. Pentru a reduce pe cât posibil cheltuielile lunare, conducerea spitalului a făcut apel la toţi şefii de clinici, astfel încât, în primele două luni ale lui 2006, s-au realizat reduceri de patru miliarde lunar în sectorul medicaţiei. Externalizarea altor servicii sau secţii din spital, după ce anul trecut a fost introdus un proiect-pilot în acest sens la Clinica de Dializă, este privită cu scepticism de actuala conducere. Aceasta consideră că doar serviciul de transport s-ar preta la externalizare. În ceea ce priveşte curăţenia din spitalul mare şi clinicile exterioare, conducerea are în vedere achiziţionarea unor utilaje performante. Până atunci însă, directorul Băilă aşteaptă fondurile promise de Consiliul Judeţean, pentru a utila spălătoria şi a rezolva problema apei calde din Clinica de Pneumoftiziologie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 2 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 15 minute
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum o ora
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Ciolacu, mesaj către Clotilde Armand, care l-a trimis „la covrigărie: „Să-și ia un avocat bun!”

HotNews acum 22 minute
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis primarului Clotilde Armand, trimisă în judecată joi, „să-și ia un avocat bun”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Marcele, privește-ne pe noi. Noi suntem cei care te vor trimite înapoi la covri

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum o ora
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 3 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

„MeToo”. Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein a fost anulată de o instanţă din New York

Mediafax acum 2 ore
Un tribunal din New York a anulat condamnarea lui Harvey Weinstein din 2020. Instanţa a decis că poate avea loc un nou proces în cazul de referinţă „MeToo”, potrivit Sky News. Cea mai înaltă instanţă a statului a constatat că judecătorul de la proce

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 35 minute
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Guvernul a aprobat noile condiții pentru ieșirea din țară a minorilor

Adevarul acum o ora
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

16°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°