Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVZ CHIȘINĂU. Specialiștii avertizează: nu dați banii pe iluzii!

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 30 iulie 2013 ·

Vrăjitoarele moderne păcălesc sute de chişinăuieni naivi. Ele oferă acum servicii prin telefonul mobil sau skype, iar banii sunt transferaţi prin bancă şi chiar online. Promit vindecarea unor boli, pe care, uneori, nici medicina nu le poate vindeca

Dezlegarea cununiei, prezicerea viitorului, tratarea alcoolismului, a impotenţei, epilepsiei, întoarcerea soţilor rătăcitori în familie, orice se poate rezolva. Astfel de anunţuri apar cu sutele în presa din R. Moldova. Foarte moderne, vrăjitoarele oferă acum servicii prin telefonul mobil sau skype, iar banii sunt transferaţi prin bancă şi chiar online. Drept urmare, nu duc lipsă de clienţi. Psihologii spun că cei care apelează la ajutorul ghicitorilor se lasă total manipulaţi de aceştia şi uneori îşi pierd capacitatea de a gândi. Pentru a afla exact modul în care operează aşazisele „vrăjitoare”, am rugat o colegă, Maria, să meargă la două ghicitoare. Aceasta a inventat câteva istorii precum că rudele suferă de epilepsie, impotenţă şi alcoolism, de genul acelora cu care merg naivii la vrăjitoare.

„Vindecă” epilepsia în câteva şedinţe

Vrăjitoarea Nadejda a angajat adolescenţi care distribuie cărţi de vizită lângă Piaţa Centrală din Chişinău. Are foarte mulţi clienţi, din acest motiv nu este prea amabilă. Maria a fost nevoită să sune zeci de ori până a fost invitată la consultaţie. Oficiul ghicitoarei se află în regiunea Dokuceaev din Chişinău, pe o stradă neîngrijită. Nadejda o aştepta aşezată la o masă pe care erau câteva lumânări, cărţi şi busuioc.

Maria a început să-i povestească despre fetiţa unei prietene care este bolnavă de epilepsie. Ghicitoarea a privit îndelung poza micuţei şi a confirmat că aceasta este bolnavă. Pe masă mai avea un pachet de cărţi pe care le-a împărţit în trei părţi egale. A spus că mama fetei, dacă vrea să-i fie tratat copilul, trebui să citească cartea vieţii familiei. Şi, d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Bloomberg: Macron caută susținere pentru a-l instala pe DRAGHI în funcția de președinte al Comisiei Europene, în locul Ursulei von der Leyen

Gandul acum 41 minute
Președintele Franței, Emmanuel Macron, care a avut un rol central în numirea Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene acum cinci ani, discută acum cu alți lideri europeni pentru a găsi alt candidat, precum Mario Draghi, pe

BREAKING Procesul lui Vlad Pascu va fi continuat cu aceeași judecătoare / Consiliul Superior al Magistraturii a respins suspendarea Ancuței Popoviciu

G4Media acum 42 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a respins, miercuri, propunerea Insepcției Judiciare de suspendare din funcție a judecătoarei Ancuța Popoviciu, care judecă procesul lui Vlad Pascu. „Respinge propunerea formulată de Inspecția Judiciară privind su

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: În Franţa, se menţin controalele la frontierele interne UE, până la finalul lunii octombrie

News.ro acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde autorităţile au decis să menţină controalele la frontierele interne UE, până la finalul lunii octombrie. Decizia vine în contextul Jocurilor Olimpice şi Parali

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 3 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulaţie în străinătate adoptate de Parlamentul European

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PE, noile norme obligă autorităţile naţionale să răspundă fără întârziere cererilor din partea unei alte ţări din UE şi în termen de cel mult două luni de la colectarea informaţiilor necesare. În plus, la cererea statului

Loteria Română propune noi câștiguri. Cât va costa Lozul "Team Romania"

Ziare.com acum 16 minute
Lozul "Team Romania" va fi lansat de Loteria Română pentru a fi alături de sportivii români care au obţinut performanţe şi reprezintă România la cea de-a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, informează compania, printr-un comunicat. As

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum o ora
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Vremea

București
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

14°
mie.

7°/14°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°