Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. În decembrie 2012, USL a primit vot şi pentru Marea Gudurare pe lîngă China Comunistă

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 1 decembrie 2013 ·

Am consacrat vizite lui Li Keqiang, premierul Chinei, în România nu mai puţin de patru comentarii. Le reamintesc, pentru că fără asta înţelegerea postărilor reproduse şi comentate mai jos e niţel dificilă:O isterie de tip Victor Ponta: Vin chinezii cu covrigi în coadă!; Există un naţionalism chinezesc infinit mai puternic, infinit mai primejdios decît cel rusesc * Un triumf de politică externă care nu-i costă nimic pe comuniştii chinezi * Vizita Tovarăşului Li – un şăntăjel de parşivel la adresa UE!

De fapt, e niţel inexact scris, am consacrat vizitei. Comentariile mele s-au concentrat, cum o mărturiseşte lectura lor, pe atmosfera aberantă, creată în jurul acestei vizite de Guvernul şi Parlamentul USL, de activul USL şi de batalioanele media ale Puterii.

Fiind vorba de un ziar precum Evenimentul zilei, imensa majoritate a postărilor la cele patru editoriale fac praf China de azi, fie din temeiuri politice (ţară cu deţinuţi politici), fie din temeiuri economice (mînă de lucru ieftină). De fapt eu n-am contestat, în textele mele, China de azi – o putere regională angajată în aventura de a ajunge putere planetară, spaţiu al unui experiment original (capitalism înfăptuit în absenţa democraţiei), în care eu nu cred, aşa cum n-am crezut nici în perestroika sovietică. Eu am fost critic, violent de critic faţă de transformarea vizitei unui premier dintr-o ţară a lumii într-un moment de sărbătoare naţională, a unei acţiuni ce s-a vrut strict economică, într-o acţiune politică. Pentru că, una e să fii politicos cu un oaspete străin şi alta e să-i pui la picioare fapte de abjectă slugărnicie. Pentru că, una e să pui capăt unor prejudecăţi economice şi să relansezi relaţiile economice cu China, şi alta e să-l primeşti pe premierul unei ţări comuniste cu ţara în rochie de bal.

Într-unul din comentarii am căutat să descopăr şi ceea ce l-a îmboldit

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 6 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 6 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 11 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 10 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 10 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 7 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 9 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 5 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

4°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°