Şefa Inspectoratului Şcolar al Sectorului 5, Iuliana Costeniuc, a fost demisă de ISMB, în urma suspiciunilor privind implicarea ei în cazul fraudării examenului de bacalaureat de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu".
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că Iuliana Costeniuc a fost demisă.
"Hotârârea privind demiterea inspectoarei Iuliana Costeniuc vine ca urmare a suspiciunilor privind implicarea acesteia în cazul de la Liceul «Dimitrie Bolintineanu», anchetat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Iuliana Costeniuc a ocupat funcţia de inspector pentru implementarea descentralizării instituţionale", a precizat ISMB.
Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că Iuliana Costeniuc conducea Inspectoratul Şcolar al Sectorului 5.
Directoarea Liceului "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, Costica Vărzaru, demisă luni din funcţie, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, marţi, de Tribunalul Bucureşti, fiind acuzată de trafic de influenţă în scopul fraudării examenului de bacalaureat.
Parchetul Tribunalului Bucureşti arată în referatul cu propunerea de arestare preventivă a Costicăi Vărzaru că, în 12 iunie, procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită de către angajaţi ai Liceului Teoretic "Dimitrie Bolintineanu" şi de luare de mită de către membrii comisiei de supraveghere de la examenul de bacalaureat care se susţine la acest liceu.
Potrivit procurorilor, Costica Vărzaru a intervenit la şefa Inspectoratului Şcolar al Sectorului 5 să fie desemnate anumite persoane în comisia de bacalaureat, cerându-i chiar să meargă la ISMB pentru "a alege Bolintineanu", aceasta spunând că nu poate participa pentru că a fost profesoară la acest liceu.
În referatul procurorilor se arată că, în 25 iunie, Costica Vărzaru