Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezerve de lux pentru mămici şi pitici, spitalul de Pediatrie

Publicat in Adevarul, duminică 24 iulie 2011 ·

Singurul spital de copii din oraş a dat în folosinţă de curând rezerve de lux în care mamele pot sta internate împreună cu copiii lor. Contra unei sume care variază în funcţie de gradul de confort, mămicile şi micuţii lor au parte de condiţii de cazare dintre cele mai bune.

CITIŢI ŞI:

Spitalele strâng bani din fier vechi,copii xerox sau taxă de parcare

Fişe medicale online pentru pacienţii Spitalului Judeţean

O femeie a ajuns la spital,muşcată de şarpe

Cele opt rezerve au fost date în folosinţă de curând, fiind amenajate cu bani din veniturile proprii ale unităţii sanitare.

„Am avut tot mai multe cerinţe din partea mamelor, şi am încercat să creem condiţii de cazare cât mai aproape de cele din familie”, explică Alexandru Mihuţ, managerul Spitalului Clinic de Pediatrie. Două dintre rezerve au paturi pentru mamă şi copil, baie proprie, televizor şi frigider iar celelalte 6 au condiţii similare, dar baie comună.

Investiţia a fost de aproximativ 200.000 de lei, şi a constat în igienizări, punerea de tapet şi linoleum de trafic intens antiseptic, antibacterian şi antistatic, înlocuirea geamurilor şi a uşilor din lemn cu tâmplărie PVC şi geamuri termopan, schimbarea tuturor instalaţiilor termice şi electrice, realizarea băilor şi dotarea cu mobilier.

Foarte multe cereri

Cererile sunt pe măsura investiţiei, rezervele fiind în permanenţă ocupate. Mămicile care stau aici împreună cu micuţii lor sunt extrem de mulţumite de condiţiile foarte bune şi cu siguranţă nu foarte des întîlnite într-un spital de stat.

„Condiţiile de aici mi se par excelente, pentru spitalizare mai ales mamă şi copil, sunt deosebite, copilul trebuie să nu-şi piardă mama din priviri, altfel devine agitat, şi sperăm şi la mai multe astfel de spaţii. Într-un fel este neobişnuit să ai astfel de condiţii într-un spital de stat, dar am

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 2 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 3 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 5 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 8 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 3 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 9 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Iohannis, la Consiliul European: trebuie să intensificăm şi să urgentăm eforturile coordonate, la nivel european, pe palierul de sprijin militar pentru Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, miercuri la Bruxelles, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina. „Di

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 5 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 8 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

11°
joi

9°/13°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°