Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul de Externe: „Avem toate șansele să obţinem regim liber de vize cu UE în 2012“

Publicat in Adevarul, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Reîntors de la Bruxelles, ministrul de Externe Iurie Leancă a dat asigurări că în 2012 vom putea călători fără vize în Uniunea Europeană. Chiar dacă suntem „povestea de succes a Parteneriatului Estic", analişti spun că 2012 este un termen nerealist.

Aflat la Bruxelles, la cea de-a cincea reuniune a Grupului Acţiunea Europeană pentru Republica Moldova, ministrul de Externe a avut câteva întrevederi cu oficialii europeni. În urma discuţiilor purtate, Iurie Leancă ne-a asigurat că Moldova este în continuare un partener bun al UE, asta chiar dacă nu am scăpat încă de criza politică. „Unii colegi ne-au comparat cu Belgia. Au glumit, că şi în lipsa unui preşedinte, am reuşit să avansăm cu mai multe reforme", a menţionat Leancă.

De asemenea, Iurie Leancă i-a transmis Ceciliei Malmstrom, Comisarului pentru afaceri interne, cel de-al doilea raport de implementare a Planului de Acţiuni privind liberalizarea vizelor. Şeful diplomaţiei ne-a asigurat că Moldova are potenţial să obţină un regim liberalizat de vize cu UE în 2012. „Sunt convins că la începutul anului viitor Comisia va prezenta un raport în Parlamentul European şi se va lua decizia să trecem la cea de-a doua fază. Şi aceasta va fi şi ultima, după care vom intra într-un regim fără de vize cu UE", a mai spus ministrul. Analiştiimoldoveni spun însă că 2012 este un termen prea optimist.

Citeşte şi:

Uniunea Europeană cere Moldovei reforme dure pentru liberalizarea regimului de vize

Ambasadorul UE la Chișinău: „Ridicarea vizelor în 2012, un scenariu optimist“

2012, PREA DEVREME

„Totul depinde, în primul rând, de noi şi de condiţiile tehnice, foarte clar formulate de UE, pe care trebuie să le realizăm. Acestea se referă la securizarea frontierei, numai că procesul merge într-un mod foarte anevoios. Nu avem informaţii veridice referitor la progresele înregistrate de grăniceri, Minister

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum 35 minute
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

Sebastian Burduja: Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic

News.ro acum 21 minute
Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a declarat, referitor la nominalizarea de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei, că bucureştenii merită un model liberal de administraţiei şi a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitor

Miniștrii pregătesc proiecte cu impact regional / Ședință de Guvern la TIMIȘOARA, joi

Gandul acum 52 minute
Guvernul se va întruni într-o ședință specială joi, 25 aprilie, în Timișoara, pentru a aproba proiecte cu impact major regional, a anunțat marți Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului. Vom avea o ședință specială, aș putea spune, în

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 3 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 2 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

CEDO condamnă România pentru achitarea în 1990 a doi ofițeri acuzați de crime legate de Holocaust

Ziare.com acum 56 minute
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi, 23 aprilie, România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 19

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Nadiei Florentina Racz, fost inspector-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, pen

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 3 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°