Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacurari, cartierul iesenilor cu bani

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 27 iunie 2006 · ·

Potrivit reprezentantilor pietei imobiliare, zona este a doua in topul preferintelor iesenilor, dupa Bucium.

In ultimele trei saptamani, terenurile din cartierul iesean Pacurari, zona Metro, au cunoscut o crestere considerabila a pretului, de la 25 de euro metrul patrat la 30 si chiar 35 de euro. Motivul: un grup de afaceristi olandezi va investi puternic in zona, in urmatorul an.

„Tranzactia s-a facut in ultima luna. Acesti investitori vor deschide o firma de aditivi alimentari. Desi terenurile nu sunt la strada, valoarea lor a crescut insa pentru ca acestia vor trebui sa aduca din banii lor si utilitatile.

Preturile au sarit astfel de la o zi la alta, iar cei care detin terenuri in zona se pot considera fericiti”, sustine Diana Cibotaru, sefa agentiei Velis Imobiliare din Iasi.

Terenuri disponibile pentru minimum 45 de euro mp

Terenul aflat la intrarea in Iasi dinspre cartierul Pacurari se vinde in acest moment cu 45 de euro metrul patrat si asta doar daca te pricepi sa negociezi la sange.

„Terenurile de la strada, care nu mai sunt foarte multe si care se adreseaza agentilor comerciali, pot fi cumparate pentru 60 pana la 100 de euro metrul patrat. In zona sunt utilitati, ceea ce face ca fiecare bucatica de pamant, in functie de amplasament, sa fie negociata separat”, sustine reprezentanta agentiei Velis Imobiliare.

Aceasta adauga ca, in acest moment, cireasa de pe tort o constituie zona din spatele Popasului Pacurari. Aici, numarul vilelor creste parca de la o zi la alta. Proprietarii provin insa doar din sfere inalte, cu meserii foarte banoase.

„Zona este inca disponibila celor care mai vor sa cumpere. Terenul nu scade sub 50 de euro pe metrul patrat, iar o vila noua, racordata la utilitati, se vinde pentu 200.000 de euro, fara teren insa. Vilele construite in acest moment apartin notarilor, medicilor sau oamenilor de afacer

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 42 minute
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

CFR Infrastructură anunţă lansarea licitaţiei pentru electrificarea şi dublarea liniei ferate Constanţa – Mangalia / Investiţia de aproximativ 1,5 miliarde de lei va avea ca rezultat reducerea duratei călătoriei

News.ro acum 55 minute
CFR Infrastructură a anunţat lansarea licitaţiei pentru electrificarea şi dublarea liniei ferate Constanţa - Mangalia, investiţie de aproximativ 1,5 miliarde de lei care, potrivit companiei, lucrările va avea ca rezultat reducerea duratei călătoriei

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 2 ore
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

UE impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni din Cisiordania

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni radicali din Cisiordania, pentru acte de violenţă contra palestinienilor, au declarat vineri diplomaţi europeni pentru dpa, transmite Agerpres. Acordul a fost fin

Momentul în care o femeie din Sibiu fură 20 de lei, iar apoi se urcă într-un Mercedes de zeci de mii de euro VIDEO

Ziare.com acum o ora
O femeie a furat o pușculiță dintr-o cofetărie din Sibiu, în care erau 20 de lei, iar apoi s-a urcat într-un Mercedes ce valorează zeci de mii de euro. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere. „În cofetăria noastră, unde mirosul de prăj

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 52 minute
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

VIDEO Un tablou valoros din sec. XVII, furat din Oxford, a fost recuperat în România după 4 ani / Alte două au fost vândute în țară

HotNews acum 23 minute
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC și News.ro. Poliția RomânăFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com Tabloul „

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 3 ore
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 2 ore
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 5 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°