Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cineaştii cer capul directorului CNC

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 19 august 2010 ·

Concursul de proiecte organizat în 2010 de Centrul Naţional al Cinematografiei se lasă şi cu protestele câştigătorilor, şi cu acelea ale perdanţilor.

"Concursul repetă la indigo toate erorile şi hibele descoperite de Cristian Mungiu în 2008 la precedentul concurs, pe care le-a sintetizat atunci într-o scrisoare adresată ministrului culturii, extrem de actuală şi azi.

Prea multe chestiuni ambigue din regulament pe care fiecare le interpretează cum îl taie capul, prea mulţi producători care omit cu bună ştiinţă să-şi completeze fişele cu bună-credinţă, prea multe erori de calcul ale punctajelor, fişele de evaluare nu sunt publicate transparent pe site-ul CNC, dosarele proiectelor nu sunt analizate deloc de către comisii.

În consecinţă, cred că cel mai bun lucru care s-ar întâmpla ar fi recalcularea tuturor punctajelor tehnice de către o comisie paralelă, sunt convins că am avea parte de mari surprize", a declarat pentru "Evenimentul zilei" regizorul Tudor Giurgiu, cel care a obţinut cea mai mare finanţare - 1.635.000 de lei pentru lungmetrajul "Despre oameni şi melci" - la concursul organizat anul acesta de CNC.

Printre câştigătorii de la lungmetraj ficţiune se numără Cătălin Mitulescu, Marian Crişan şi Radu Jude, dar şi Sergiu Nicolaescu (al doilea din punct de vedere al finanţării, 1.561.841 de lei), Geo Saizescu şi Adrian Popovici.

LOCUL 2

Sergiu Nicolaescu va regiza „Ultimul corupt al României”, pentru care a obținut 1.561.841 de lei

Debut în lungmetraj

Răzvan Rădulescu şi Călin Netzer nu au primit finanţare de la CNC pentru proiectul "Poziţia copilului".

"Am sentimentul că oamenii care fac parte din comisii ar trebui să fie obligaţi prin regulament să facă un referat despre fiecare proiect pe care îl judecă. Acolo sunt criterii cuantificabile, ca interesul int

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei este în acest moment Cătălin Cîrstoiu

Mediafax acum 2 ore
„Candidatul în acest moment este Cătălin Cîrstoiu. Am spus foarte clar că luni vom face o coaliţie. Am vorbit prin WhatsApp cu domnul Cîrstoiu, o să vorbesc şi telefonic mai târziu”, a răspuns Ciolacu la o întrebare legată de candidatura lui Cătălin

Unul din cei mai apreciați comentatori sportivi, Octavian Vintilă, s-a stins din viață

Ziua Constanta acum 2 ore
Comentatorul sportiv, Octavian Vintilă a murit, vineri, la vârsta de 86 de ani. El a fost unul din cei mai apreciaţi comentatori de radio, mai ales la Jocurile Olimpice. Octavian Vintilă a descoperit scrima la CS Petrolul din Ploieşti, sub îndrumare

Nicuşor Dan, după ce Piedone a venit cu un tricou cu mesajul „Şi eu sunt Interlop”: Ştim toţi

Mediafax acum 54 minute
Nicuşor Dan a postat pe Facebook o imagine în care ţine în mâini un tricou pe care scrie „Ştim toţi”. Mesajul actualului primar general al Capitalei este un răspuns la gestul lui Cristian Popescu Piedone, care, după ce şi-a depus vineri candidatura

Marinar MORT la bordul unei nave din rada Sulina. Misiunea de salvare, întârziată din cauza condițiilor meteo

Gandul acum 14 minute
Nava „SAR Apollo”, aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești în Marea Neagră, a intervenit de urgență sâmbătă dimineață, în urma unui apel de la bordul unei nave sub pavilion Palau, după ce un marinar s-a prăbușit ca secerat, pe vas. S

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea "n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar "nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi "clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernul

Novak Djokovic se retrage din nou de la Madrid Open

Mediafax acum o ora
Novak Djokovic nu va juca la Madrid Open. Sârbul s-a retras din nou de la turneul de la Madrid, scurtându-şi astfel la maximum sezonul pe zgură înainte de Roland Garros. El ar putea să piardă locul 1 în clasamentul mondial după turmeul de la Roma.

Kelemen Hunor: Nu văd cum se poate ajunge să existe o susţinere din partea aliaţilor pentru Iohannis în acest moment. Nu exclud, dar situaţia este destul de, cum se spune la noi, ”naşpa”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele UDMR, fostul vicepremier Kelemen Hunor, este de părere că ar fi indicat ca la conducerea NATO să se afle o persoană din flancul estic al Alianţei. „Dar nu văd cum se poate ajunge să existe o susţinere din partea aliaţilor pentru Iohanni

Unul dintre suspecții în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în ţară

HotNews acum 7 ore
Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, va fi adus în România, din Irlanda, a anunțat sâmbătă ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ Hot

Cluj: Copil de doi ani, căzut de la etaj. El a fost găsit conştient şi cooperant

News.ro acum 5 ore
Un copil în vârstă de doi ani a căzut, sâmbătă, de la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe din municipiul Cluj-Napoca. Echipajele de salvare trimise la faţa locului l-au găsit pe micuţ în viaţă, conştient şi cooperant.

Slovacii au strâns donaţii de aproape 2 milioane de euro pentru furnizarea de muniţii Ucrainei

HotNews acum o ora
Slovacii nemulţumiţi de refuzul guvernului lor de a acorda ajutor militar Ucrainei în lupta cu invazia rusă au strâns în această săptămână aproape 2 milioane de euro, într-o încercare de a ajuta la furnizarea de muniţii Kievului, relatează News.ro c

Vremea

București
acum

14°
sâm.

7°/15°
dum.

9°/18°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
Iasi
acum

15°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/15°
lun.

6°/10°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

10°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

10°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

1°/13°
dum.

3°/13°
lun.

5°/12°
mar.

4°/16°
Timisoara
acum

16°
sâm.

2°/16°
dum.

4°/14°
lun.

4°/15°
mar.

7°/16°