Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Start în semifinalele Diviziei A! Frontul din ARDEal

Publicat in Pro Sport, miercuri 28 aprilie 2010

"U" Mobitelco înâlneşte astăzi, de la 18:00, Elba Timişoara,iar, la Mediaş, de la aceiaşi oră, Gaz Metan dă piept cu CSUAsesoft

Liderul clasamentului la finele sezonului regular, UniversitateaCluj, şi ocupanta locului al cincilea, BCM Elba Timişoara, începseria lor semifinală cu două partide pe Feleac, programate astăzi,de la ora 18,00 (în direct TVR 3), şi mâine, de la ora 19,00 (îndirect la TVR Timişoara).

"Seria cu BC Mureş ne-a adus cu picioarele pe pământ. Pentru că amfost lideri la finalul returului, lumea ne-a crezut zmeii zmeilor,dar suntem şi noi oameni. Dacă jucăm prost, pierdem", a declaratMircea Cristescu. Preşedintele executiv al lui "U" Mobitelco nucrede că există o favorită în această semifinală, dar dacă se puneproblema, ultimele rezultate ar recomanda-o pe Elba. "Vom juca cusingura echipă care a câştigat un trofeu în acest sezon, CupaRomâniei. Să nu uităm nici că timişorenii sunt vicecampioni, întimp ce noi am terminat pe cinci anul trecut, şi, la fel ca şi noi,s-au calificat la turneul final al Ligii Europei Centrale.Meciurile tari parcă sunt făcute pentru ei", a opinatCristescu.

Clujenii vor calificare cu 3-0

Zoran Krstanovic nu e impresionat de realizările Elbei şi speră ca"U" să se califice în finală cu un sec 3-0. "Este foarte importantsă nu ne pierdem avantajul terenului propriu. Nu simt delocpresiune înaintea primelor meciuri şi sper să începem cu 2-0 acasă.Cred că avem şanse şi să luăm un meci la Timişoara, am arătat cebaschet bun jucăm tot sezonul, de asta am încheiat pe primul loc.Scorul de 3-0 ar fi ideal, am câştiga mai mult timp ca să neodihnim, dar am avea şi moral în continuare", a spus sârbul.

Lawrence, din nou la cuţit

După operaţia de la menisc, americanul va fi supus unei noiintervenţii chirurgicale. "S-a descoperit la operaţia de menisc căe nevoie şi de una la ligam

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Mineriadei: Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemaţi joi la Parchet / Iliescu, audiat la domiciliu (surse)

HotNews acum 41 minute
Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţă, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum o ora
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum o ora
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum o ora
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 13 minute
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 42 minute
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Loteria Română propune noi câștiguri. Cât va costa Lozul "Team Romania"

Ziare.com acum o ora
Lozul "Team Romania" va fi lansat de Loteria Română pentru a fi alături de sportivii români care au obţinut performanţe şi reprezintă România la cea de-a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, informează compania, printr-un comunicat. As

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°