Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Super-reportaj: Cristian Geambaşu a fost în turnul de control al aeroportului Otopeni! » Controlorii de trafic nu vor prelungiri

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 9 mai 2012 · ·

Finala celor care dirijează zborurile de la sol pe "Otopeni" se dispută în noaptea de miercuri spre joi. Miza este mult mai mare decît trofeul pus în joc pe Naţional Arena.

Undeva la dreapta uşilor de acces în noul terminal al aeroportului Otopeni se află Turnul de control al zborurilor. Lumea îl ignoră (n-ar trebui), precupată să tragă de trollere pînă la deskurile de check-in. În Turn lucrează o mînă de oameni de care depind vieţile altor mii de oameni. Sînt controlorii de trafic şi arată ca oricare dintre noi, plus enorma porţie cotidiană de stres.

Muncesc în echipă, se ajută cînd apar situaţii grele. Le place ce fac, iar asta îi ajută să treacă peste răspunderea care le apasă pe umeri. Directorul Vasile Ţocu ne ţine loc şi de ghid, şi de antemergător pe coridoarele întortocheate ale turnului.

Ajungem la ultimul nivel al acestuia, echivalentul etajului al 11-lea al unui bloc, la fix cît să prindem aterizarea unui Boeing 747-400, pîntecos şi plin cu entuziasm iberic. Aterizare reuşită, cu o frînă care îi măreşte imperceptibil pupilele oficialului din aeroport.

Aeroportul într-un picior

"Sînt puţine lucruri de care ne temem zilele acestea, cînd traficul este mult mai intens", zice domnul director. Ce s-ar putea întîmpla?, întreb cu seninătatea neofitului. "Lucruri minore, dar foarte importante. Ne temem, de exemplu, de faptul că sînt unele avioane care nu au mai operat aici, pe Otopeni. Există probabilitatea ca unul să tragă o frînă mai tare şi să se strice pista. Uite aşa! Şi de la un simplu şurub sau o piuliţă rătăcite pe pistă s-ar putea întîmpla o nenorocire. Şi atunci?, insist. "Atunci ori îi ţinem pe holding (în aer deasupra aeroportului), ori în stop tehnic pe alte aeroporturi".

"Mai este o problemă, din cauza parcajului", intervine Gigi Marin, supervizorul de trafic al Turnului. "Cele aproape 80 de avioane care au

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 40 minute
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 3 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Ciolacu, despre trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident

News.ro acum 34 minute
Marcel Ciolacu a precizat că nu comentează trimiterea în judecată a edilului sectorului 1 Clotilde Armand, pentru că „e o doamnă”, în primul rând. „Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident”, a completat liderul PS

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum o ora
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 2 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 4 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

„MeToo”. Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein a fost anulată de o instanţă din New York

Mediafax acum 2 ore
Un tribunal din New York a anulat condamnarea lui Harvey Weinstein din 2020. Instanţa a decis că poate avea loc un nou proces în cazul de referinţă „MeToo”, potrivit Sky News. Cea mai înaltă instanţă a statului a constatat că judecătorul de la proce

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum o ora
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Guvernul a aprobat noile condiții pentru ieșirea din țară a minorilor

Adevarul acum o ora
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

16°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°