Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai prost transfer

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 14 februarie 2009 · ·

Rapidiştii îl trimit în Liga a III-a pe Urko Pardo, portarul pe care au plătit cum acîteva luni 1,2 milioane de euro

Giuleştiul oferă un exemplu de cum să faci afaceri proaste. Rafael Urko Pardo, goalkeeperul care ar fi trebuit să-l înlocuiască în poartă pe Dani Coman, se va antrena de luni cu echipa a doua!

Cum s-a ajuns la asta? Spaniolul e deja trecut pe linie moartă şi în Antalya, unde i se permite doar să se antreneze, iar la meciuri e ţinut de fiecare dată în tribună. "Mi-e bine, respect deciziile conducerii fără nici un fel de probleme", zice fotbalistul, dar tocmai asta i-a scos din minţi pe şefi, care sperau să-l determine pe Urko să accepte rezilierea contractului.

Înţelegerea cu Rapid îi aduce lui Pardo 240.000 de euro pe sezon timp de 4 ani şi îl face cel mai bine plătit portar din Liga I după Bogdan Lobonţ (600.000 de euro pe an)! Cum el şi agenţii lui au refuzat în repetate rînduri ruperea acordului, conducătorii au trecut deja la represalii. "De săptămîna viitoare, te vei pregăti cu echipa a doua! Îţi mai dăm o şansă să te gîndeşti bine şi să accepţi reducerea salariului", i s-a transmis jucătorului.

Ibericul pentru care giuleştenii le-au dat 1,2 milioane de euro în vară celor de la Iraklis Salonic devine cel mai scump fotbalist care a evoluat vreodată în ligile inferioare din România!

3 portari mai are Rapid în lot în afara lui Pardo: Elinton Andrade, Daouda Kassaly şi Andrei Marinescu

11.000 de euro însumează salariile lunare ale lui Andrade şi Kassaly, cu o mie mai puţin decît primeşte singur Pardo

0 euro a încasat Rapid pe Coman, Daniel Paulista, Julio Cesar, Adefemi şi Vella, fotbaliştii de care s-a despărţit în iarna asta

Rapidiştii îl trimit în Liga a III-a pe Urko Pardo, portarul pe care au plătit cum acîteva luni 1,2 milioane de euro

Giuleştiul

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Douăzeci de țări vor cumpăra 500.000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

HotNews acum o ora
Premierul ceh Petr Fiala a declarat marți că douăzeci de țări s-au angajat să cumpere jumătate de milion de obuze pentru Ucraina de pe piețe din afara Europei, potrivit AFP. Petr Fiala, prim-ministrul CehieiFoto: Zbigniew Meissner / PAP / Profimedia

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Două copile de 13 ani, dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul populației

Ziare.com acum o ora
Două fete de 13 ani, din judeţele Botoşani şi Argeş, sunt căutate, marţi seară, 16 aprilie, de poliţişti, după ce au dispărut de acasă. "Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

DOLIU în lumea bisericii! A murit Părintele Ioachim, de la Cernica, la doar 49 de ani

Gandul acum o ora
Este doliu la Mănăstirea Cernica, după ce unul dintre cei mai iubiți preoți a murit la doar 49 de ani. Părintele ieromonah Ioachim Enea de la Mănăstirea Cernica a murit luni, 15 aprilie 2024. Acesta s-a născut la 20 februarie 1975, în localitatea Ce

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 5 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 20 octombrie, concomitent cu referendumul pentru aderarea la UE / Ce arată sondajele

HotNews acum o ora
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, precum şi referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană (UE), iniţiat de şefa statului, Maia Sandu, vor fi organizate în aceeaşi zi, pe 20 octombrie 2024, a anunţat marţi preşedintele Parlamentului

BEC: Alegătorii cu domiciliul în străinătate dar care şi-au stabilit reşedinţa în ţară începând cu 11 aprilie 2024 nu vor putea vota la locale

HotNews acum 56 minute
Biroul Electoral Central a adoptat marţi o hotărâre care prevede că alegătorii cu domiciliul în străinătate, care şi-au stabilit reşedinţa în ţară începând cu data de 11 aprilie 2024, nu-şi pot exercita dreptul de vot la alegerile pentru autorităţil

Vremea

București
acum

22°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

8°/14°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/12°
Constanta
acum

18°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
sâm.

1°/12°
Timisoara
acum

mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°
sâm.

3°/15°