Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Traian Băsescu pe cale să facă o mare greşeală politică!

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 24 noiembrie 2013 ·

Dezbaterea în Parlament a Bugetului pe 2014 a intrat în linie dreaptă. Cum s-a întîmplat de atîtea ori, majoritatea parlamentară decide în comisii aprobarea Legii fără nici o modificare faţă de Proiectul trimis de Guvern, deşi ipostaza parlamentarilor de reprezentanţi ai unui Colegiu ar trebui să ducă la o scărmănare serioasă a Documentului. S-a întîmplat însă la fel ca acum, de 20 de ani încoace, de cînd toate flecărelile propagandistice invocă Parlamentul drept principala instituţie a României democrate, în realitate el fiind – cum inspirat a zis Sorin Roşca Stănescu – Parlamentul oilor de teracotă, cioban unic – Guvernul.

Potrivit Programului întocmit de Guvern, pe 15 decembrie 2013, Bugetul ar trebui votat de Parlament.

Urmînd unei proceduri îndeplinite din 1990 pînă acum, Legea ar trebui să meargă la Preşedinte spre promulgare, acesta o promulgă şi, gata!la 1 ianuarie 2014, Legea e în vigoare.

În aceste zile însă, ca o premieră în istoria noastră postdecembristă, premierul Victor Ponta, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, invocă posibilitatea ca Bugetul să nu devină Lege înainte de 1 ianuarie 2014, deşi el a fost înaintat în timp util Parlamentului.

Cauza noutăţii constă într-o afirmaţie a lui Traian Băsescu la interviul acordat lui Robert Turcescu în seara zilei de miercuri, 20 noiembrie 2013:

„Domnule, eu voi trimite bugetul înapoi (...) dacă nu vor renunţa la creşterea cu şapte cenţi a accizei la benzină şi vor menţine aceşti bani, care pot fi substituiţi cu bani europeni, le trimit bugetul înapoi, pentru că aceştia sînt bani furaţi din banii tuturor, ca să asigure cele două campanii, cu licitaţii, cu atribuire directă ş.a.m.d.“.

Duminică, 24 noiembrie 2013, într-o Declaraţie de presă făcută de la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu a reiterat anunţul privind retrimiterea Legii, adăugînd

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spania l-a eliberat accidental pe un baron al drogurilor care plănuia să o omoare pe moștenitoarea tronului olandez

Ziare.com acum 35 minute
Un cunoscut șef de cartel al drogurilor care ar fi plănuit să o ucidă pe moștenitoarea tronului olandez și pe premierul Mark Rutte a scăpat de închisoare din cauza unei confuzii judiciare în Spania, scrie Politico. Liderul "Mocro Maffia", Karim Bouy

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum 2 ore
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein / Comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze înainte de achiziţia unui produs

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, marţi, că verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein, iar comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze cu atenţie înainte de achiziţia unui produs. AN

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 7 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 2 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

CEDO a condamnat România pentru anularea unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust

HotNews acum o ora
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 1950 pentru cri

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 5 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 4 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

12°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°