Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala celor 300 de elevi Stănescu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 iulie 2010 ·

300 dintre cei 362 de elevi ai Şcolii Gimnaziale Numărul 3 din comuna Iveşti poartă numele Stănescu. Dascălii îi identifică pe Stăneşti după porecle sau după prenumele mamei, pe care le-au trecut cu creionul în catalog.

Şcoala Gimnazială nr. 3 din Iveşti, Galaţi, este una dintre puţinele din judeţ care nu a fost „botezată" şi cu un nume celebru din literatură sau istorie, aşa cum se obişnuieşte.

Mai citeşte şi:

Prima şoferiţă de etnie rromă: Îmi place să conduc şi ador viteza!

Şapte copii s-au automutilat în grup la Protecţia Copilului Galaţi

FOTO Zmeu, satul femeilor neiubite

Ar putea însă foarte bine să se numească „Şcoala Stăneştilor" pentru că din cei 362 de elevi pe care îi are, mai bine de 300 poartă numele de „Stănescu". Nu este de mirare, având în vedere că aproape toţi elevii care o frecventează sunt de etnie rromă şi, pe deasupra, sunt şi rude.

Identificaţi după porecle

„Nu ne mai ajută nici prenumele copiilor, care de cele mai multe ori este acelaşi, şi nici iniţiala tatălui, pentru că şi aceasta seamnă în multe cazuri. Acum, în dreptul fiecărui copil am scris cu creionul, în paranteză prenumele mamei - Raveica, Nataliţa, Diamanta sau Calimba. În felul acesta, e mai puţin probabil să-i confundăm", a declarat directorul şcolii, Vasilica Ojoc.

La Şcoala 3 din Iveşti există chiar şi o clasă - a VII-a B, al cărei catalog este plin doar cu elevi pe care îi cheamă Stănescu. În total sunt 22 de elevi înscrişi, cu vârste între 14 şi 28 de ani, dar la cursuri vin doar 15, care au şi promovat în clasa a VIII-a.

Problema absenţelor din anul şcolar care tocmai s-a încheiat este pusă pe seama afacerilor elevilor.

„Vin la şcoală când vor, dar mai ales când pot. Cei mai mulţi dintre băieţi sunt luaţi de părinţi prin ţară, pentru a fi învăţaţi să facă afaceri. Î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 3 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 2 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, live pe gândul.ro. Invitată: Gabriela Firea

Cancan acum o ora
Invitata zilei este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Oligarhul fugar Ilan Șor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar rusa să fie limba de comunicare oficială

Ziare.com acum o ora
Ilan Şor, oligarhul fugar, și-ar dori transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Chişinăul să fie pus pe picior de egalitate cu Tiraspolul şi Comratul, relatează miercuri, 24 aprilie, Ziarul Naţional din Chişinău. În acelaşi timp, li

Biden îl ironizează pe Trump şi sugerează că-şi dă cu înălbitor în păr

News.ro acum o ora
Joe Biden vizibil galvanizat de primirea entuziastă la un eveniment de campanie, miercuri, l-a ironizat pe rivalul său Donald Trump şi părul acestuia, amintind o declaraţie aiuritoare a republicanului din timpul pandemiei covid-19, relatează AFP. ”A

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 3 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 2 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de joi de la Timişoara

Mediafax acum 2 ore
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

7°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°