Nu vor mai fi păstraţi în lot jucătorii care sînt mulţumiţi cu statutul de rezervă doar pentru că au contracte mari.
Prima întrevedere între Lăcătuş şi Gigi Becali după ce echipa şi-a reluat pregătirile a avut ca rezultat stabilirea planului pe care Steaua îl va urma în privinţa jucătorilor care vor părăsi Ghencea în această vară. Cum în lotul actual sînt deja 30 de jucători, cărora li se vor mai adăuga minimum alţi doi transferaţi, rezultă că antrenorul va trebui să decidă numele a 7-8 fotbalişti care nu vor face parte din lot.
Primii vizaţi: Surdu şi Badea
În afara celor 3 puşti de la Steaua II, Rusu, Mustaţă şi Iacob, care nu vor rămîne sub comanda lui Lăcătuş cînd va debuta campionatul, primii vizaţi sînt Vali Badea şi Surdu. Ambii sînt consideraţi plafonaţi, conducătorii nefiind dispuşi să-i păstreze în continuare în Ghencea, aşa cum ei şi-ar dori, doar pentru a-şi încasa salariul, unul foarte mare în cazul ambilor jucători.
Va pleca şi Lovin?
Un alt jucător care are şanse tot mai mici să mai prindă echipa şi chiar lotul este Florin Lovin. Cum Lăcătuş vede viitoarea echipă cu un singur închizător şi cum acela e bătut în cuie în persoana lui Ovidiu Petre, Lovin va fi lăsat să plece la prima ofertă. De altfel, el a fost aproape de a părăsi Ghencea şi în iarnă, însă transferul său la Malaga a căzut în ultimul moment.
5 jucătoriau fost îndepărtaţi din lot în pauza dintre tur şi retur: Bădoi, Zaharia, Iacob, Croitoru şi Cristocea.
5 jucătoriau venit pînă acum în această vară: Tiago, Szekely, B. Stancu, Cl. Ionescu şi R. Neagoe.
Contraperformanţele celor doi
Badea a marcat doar 4 goluri în 24 de meciuri
Surdu nu a marcat nici un gol în 20 de partide
Vali Badea n-a jucat nici un meci ca titular în 2008
Surdu a bifat doar 50 de