Între hoteluri şi apartamente de lux, câţiva ţigani trăiesc zi de zi aşa cum trăiau oamenii acum 1.000 de ani. E un trib ce supravieţuieşte inexplicabil în mijlocul civilizaţiei din Bucureştiul zilelor noastre.

La 5.000 de metri sud de kilometrul zero al Bucureştiului, între Şoseaua Văcăreşti şi Vitan-Bârzeşti, se întinde un câmp sălbatic populat de păsări rare, vulpi, fazani, dar şi de câteva şatre de ţigani.

Nu sunt mai mult de 30 de oameni, cu tot cu copii, şi trăiesc de-a valma în corturi încropite din lemn, celofan, covoare vechi şi linoleum. Nu au curent electric, mănâncă ce câştigă din vânzarea fierului vechi, beau apă care izvorăşte din pământ şi se încălzesc adunându-se în jurul unor focuri făcute din vreascuri.

Analfabeţi şi modificaţi genetic după intemperiile naturii, supravieţuiesc de aproape 10 ani în acest câmp de 200 de hectare din mijlocul Bucureştiului. Demult, pe locurile acestea a fost Mănăstirea şi apoi închisoarea Văcăreşti.

Lângă uriaşele turnuri se întind aşezările campestre ale ţiganilor. E ca în filmul „Slumdog millionaire“

În anii '80, Ceauşescu a vrut să construiască un mare complex sportiv, în perspectiva organizării Olimpiadei din 2004. După Revoluţie, împrejurimile câmpului s-au schimbat, dar groapa Văcăreşti a rămas pustie.

La nordul acestei văi se ridică acum Asmita Gardens, ansamblul rezidenţial cu cele mai scumpe apartamente din România, la sud e mallul Sun Plaza, cel mai mare din ţară, iar la est se vede Rin Grand Hotel, despre care se spune că ar fi cel mai mare hotel din Europa răsăriteană. Soarele apune peste olanele roşii ale unor vile uriaşe.

Între aceste puncte cardinale ale bogăţiei se întinde groapa Văcăreştiului. Aici trăiesc ultimii sălbatici ai Capitalei. Sunt trei barăci cât nişte coteţe şi trei corturi împrăştiate pe o rază de câteva sute de metri