Dronele vor beneficia în curând de un nou senzor pentru a vedea mediul înconjurător. Potrivit unei companii care activează în acest domeniu, există unul care imită ochiul insectelor şi astfel vederea se modifică.
Oamenii folosesc pentru a vedea doi ochi care le permit doar să focalizeze pe anumite elemente şi să vadă detaliile fine, dar nu pot face zoom pentru a vedea mai bine un element îndepărtat. Creaturile simple, cum ar fi insectele, se bazează pe un ansamblu diferit de senzori pentru a vedea care le oferă avantajul că percep foarte uşor lucrurile, scrie Gizmodo. Tocmai acest lucru a încercat să-l imite Curvace în ochiul său artificial pentru drone.
Invenţia celor de la Curvace este compusă din trei straturi în care este inclus un ansamblu de microlentile poziţionate peste un ansamblu de fotodetectori. Astfel, dronele pe care va fi montat acest ochi vor avea avea nenumărate avantaje faţă de cele dotate cu camere video obişnuite, în primul rând vor putea să vadă chiar şi noaptea fără probleme şi vor percepe mai uşor obstacolele.
Totuşi, pe cât de util va fi ochiul creat de Curvace în navigare, acesta nu va putea fi folosit pentru a înregistra videoclipuri sau pentru a fotografia, nu are o rezoluţie suficient de mare. În schimb, va fi utilizată tot o cameră clasică, de înaltă rezoluţie. Acest ochi este practic ca un radar pentru un submarin sau ca sistemul de detectare a obstacolelor folosit de lilieci. Mai jos este un videoclip demonstrativ cu ceea ce poate face acest ochi artificial.
Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.