Menţine-te în formă în doar patru minute! Cam acesta ar fi sloganul care ar defini unul dintre cele mai noi programe de exerciţii fizice pentru un corp de invidiat. Chiar dacă rezultatele nu o să apară imediat şi un astfel de exerciţiu poate părea imposibil de practicat pentru unii, un cercetător vrea să demonstreze că protocolul Tabata nu are nicio legătură cu vreo schemă de marketing.
Printre fanii antrenamentelor alternate cu pauze, pregătirea denumită Tabata este deja foarte cunoscută. Acest program se rezumă la reprize a câte 20 de secunde de exerciţii fizice desfăşurate la capacitate maximă, urmate de pauze a câte zece secunde, tot acest proces fiind repetat de opt ori, arată „The Independent“.
Protocolul Tabata, aşa cum este denumit oficial, este un regim de fitness care, pe cât de puţin durează, pe atât de brutal este. A fost inventat de Izumi Tabata, profesor japonez şi pionier al ştiinţei sportului, a cărui cercetare din anii 1990 a arătat că exerciţiile intense urmate de pauze duc la rezultate mai bune în locul unei ore de alergat pe bicicletă, spre exemplu.
În studiu său, Tabata le-a cerut unor studenţi să pedaleze cât de repede pot timp de 20 de secunde, apoi să facă pauză zece secunde, timp de cinci zile pe săptămână. Un grup separat de studenţi a pedalat într-un ritm normal timp de o oră, pentru aceeaşi perioadă. După şase saptămâni, studenţii care au pedalat într-un ritm alert şi-au îmbunătăţit condiţia fizică cu 14%, comparativ cu cele zece procente înregistrate de studenţii din celălalt grup.
Rapid, dureros, eficient. Cum slăbeşti cu doar patru minute de antrenament intens
Durere şi frumuseţe
Orice mişcare intensă va duce le efectul dorit, spune principiul Tabata. Soluţia în acest caz este ca inima să fie pusă în mişcare. Altfel spus, metabolismul anaerob este declanşat de exerciţiile cu un grad mare de in