Ura între romani şi unguri defilează iar. Chemată de cazul fetiţei din Covasna care, de Ziua Maghiarilor, pe 15 martie, a venit la şcoală cu o bentiţă în culorile României. Ce sentimente există printre copiii români şi maghiari şi cum le gestionează adulţii din şcoala fetiţei, vedeţi mai jos, într-un material de Ştefan Mako, jurnalist care se declară "cel mai prost" din curtea aceleaşi şcoli, unde acum învaţă fetiţa cu bentiţă tricoloră.

Ura este un sentiment puternic de ostilitate, cu rădăcini în teamă, furie. E o emoţie empirică, nu te naşti cu ea. O înveţi.

În liceu, la Covasna, am fost mereu între lumi, cel mai prost din curtea şcolii: la mine în clasă eram ungurul, pentru unguri eram românul, la fotbal eram ăla cu păr lung, în alt oraş eram doar un covăsnean. Puţini mă vedeau ca un individ bilingv, care ascultă rock şi joacă fotbal. Cu toate astea, nu-mi aduc aminte de şicane interetnice. Dacă au existat, probabil poziţia în care eram m-a făcut să ignor sau să evit situaţiile neplăcute.

Am fost privilegiat de la început: am învăţat să vorbesc în două limbi, am făcut grădiniţa maghiară, după care am continuat şcoala la secţia română, întotdeauna păstrând legătura cu oamenii, limba şi obiceiurile celor din jur. M-am înţeles bine cu românii, cu ungurii, cu ţiganii şi mi-am luat-o de la fiecare, când a fost cazul. M-am simţit câte puţin din fiecare, dar niciodată ceva anume, niciodată urât. Nici acasă, nici în spatele blocului, nici în bancă.

Şcoala, în schimb, ca instituţie, făcea puţin spre deloc pentru a anula diferenţele dintre elevii ei, de orice fel. Zilele astea, grupul şcolar la care am învăţat a devenit celebru pentru că desparte oamenii, deşi cel care-i dă numele, Kőrösi Csoma Sándor, a legat lumi.

—

Vineri, 15 martie 2013. Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

Sabina Elena, o elevă din clasa a noua, a venit la ş