Roş-albaştrii n-au mai evoluat în campionat de pe 2 noiembrie, iar acum merg la Tîrgu-Jiu, pe un stadion unde n-au mai gustat victoria de pe vremea cînd Mirel Rădoi încă mai evolua în Ghencea.
Mai exact, ultimul succes al Stelei pe terenul Pandurilor a avut loc pe 8 martie 2008, cînd actuala campioană a României a cîştigat cu 1-0, gol marcat de Ovidiu Petre în minutul 64.
Mingote, singurul martor
Dintre cei 36 de jucători care s-au aflat atunci pe foaia de joc, doar unul singur mai este în lotul celor două formaţii care se vor întîlni mîine seară. Acesta e Pedro Mingote, portarul pandurilor, cel care e de aşteptat să fie titular şi de data aceasta.
De la partida de atunci, cele două echipe s-au mai întîlnit la Tîrgu-Jiu de 5 ori. În 2009 au cîştigat gorjenii, scor 2-0, iar apoi au urmat trei remize. Ultima în sezonul trecut, 0-0, Pandurii şi CFR-ul fiind singurele echipe care n-au primit gol de la stelişti pe teren propriu în campionatul trecut.
"Sîntem favoriţi cu Steaua! Mă bazez pe statistică, ambiţie şi echipă cînd afirm asta. Cred că steliştii nu ne vor bate pînă în 2020, cel puţin"
Marin Condescu, preşedinte CA Pandurii
Ultima victorie stelistă la Tg. jiu
Pandurii - Steaua 0-1
A marcat: Ov. Petre (64)
Pandurii: Mingote - Popete, A. Rus, Chibulcutean, Djapka - Vancea (Al. Păcurar, 68) - C. Vasilache, Fl. Stîngă (Arrieta, 84), D. Orac, I. Iordache - Al. Piţurcă (Stromajer, 74).
Rezerve: Moreira, Ad. Rusu, Cardoso, Anilton. Antrenor: Eugen Neagoe.
Steaua: Zapata - Golanski, D. Goian, Ghionea (Pleşan, 65), Emeghara - M. Rădoi, Ov. Petre - Nicoliţă (Habibou, 51), D. Moreno (R. Surdu, 86), Mendoza - P. Moreno.
Rezerve: Vîtcă, I. Rada, Neşu, V. Badea. Antrenor: Marius Lăcătuş.
Pustai, egalul lui Reghe
Pînă în acest mom