Pentru cetăţeanul român, care şi-a dobândit cu greu dreptul de proprietate, şi care n-a uitat abuzul comunist în materie, proprietatea privată rămâne un subiect sensibil. În zilele noastre, o majoritate covârşitoare susţine garantarea acesteia de către stat şi crede serios în ideea de proprietate. Doar că nu e o temă pe care să o expediezi în două buletine de ştiri şi o declaraţie, ci trebuie să te mai uiţi şi la jurisprudenţă când deschizi subiectul confiscării maşinilor, de exemplu. Nu îmi propun să îl critic pe primul ministru (pentru că despre declaraţiile lui este vorba), ci doar să arăt că ceea ce a declarat nu a fost înţeles cum ar trebui şi a creat foarte multe discuţii. Citeam recent în presă acele declaraţii date pe fondul accidentelor rutiere din ultimele zile, datorate în principiu conducătorilor care încălcau prevederi legale. Se propunea confiscarea automobilelor celor care săvârşesc abateri rutiere grave sau circulă cu o viteză ridicată prin localităţi punând în pericol viaţa altor persoane. Ce viza discuţia efectivă şi ce s-a înţeles sunt două lucruri diferite. Aşadar, mi-am propus să fac o discuţie juridică pe această temă, în niciun caz una politică prin care să dau naştere unei polemici cu premierul. De la respectivele declaraţii s-a mers mai departe, propunându-se modificarea Constituţiei pentru a se permite „confiscarea maşinilor provenite din infracţiuni”. În opinia mea, în momentul în care vorbim de reviziure în materia dreptului de proprietate ar trebui să ştim şi ce discuţii s-au mai purtat până acum cu privire la acest aspect şi care a fost jurisprudenţa CCR în această materie. Articolul 44 din Constituţie – dreptul de proprietate privată a creat controverse atât cu ocazia revizuirii Constituţiei din 2003, cât şi în anul 2011, când Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constitutionalităţii proiectului de lege privind revizuirea Con