Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Resita: PORTRET / Gheorghe Enea este expert în lupte libere

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 august 2009 ·

Tânărul de 17 ani a venit la Reşiţa pentru a se antrena alături de Lotul Naţional de Lupte. Profil

Născut - 22.03.1992, Covasna

Educaţie - Liceul Sfântul Gheorghe

Ocupaţie - Elev

Familie - Necăsătorit

Enea Gheorghe este un sportiv dedicat mişcării încă de la şapte ani. Primii paşi în sport i-a făcut în clasa I, dar la acea vârstă sportul nu reprezenta decât o joacă în sala de sport.

„Luptele erau simple trânte pe saltea. Eram un copil care se acomoda foarte bine în cercuri sportive. Ştiu că îmi doream enorm să ajung mare campion, deşi nu realizam ce sacrificii presupune acest lucru”, a spus luptătorul.

Prima participare la un concurs

Luptătorul a lăsat deoparte jocul din faţa blocului şi majoritatea timpului l-a petrecut în sala de sport. Sutele de antrenamente s-au concretizat în timp într-o mare performanţă. Prins în mirajul luptelor, Gheorghe a decis să participe şi la concursuri .„Primul meu concurs a fost la Cupa Prietenia. Nu era o competiţie de foarte mare anvergură, dar era una antrenantă. Luptam cu ruşii. Ei sunt consideraţi o forţă  în acest sport”, a mai spus tânărul.

Performanţa l-a adus la Reşiţa

Odată cu trecerea timpului, Gheorghe Enea s-a alăturat Lotului Naţional de Juniori al României la lupte libere care îşi desfăşoară activitatea în oraşul de pe Bârzava. „Mi-am dorit să ajung la lot. Chiar dacă am plecat la 400 de kilometri de oraşul meu natal am considerat că orice sacrificiu este neînsemnat atunci când îţi doreşti să urci pe podium”, a mai povestit luptătorul.

Deşi a avut un drum greu de urmat, Gheorghe Enea a avut familia şi colegii aproape. „Părinţii au fost mereu alături de mine. Chiar şi colegii îmi sunt aproape atunci când mă pregătesc de un concurs sau atunci când sunt în faţa unui adversar. Nici nu simt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 20 minute
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

CFR Infrastructură anunţă lansarea licitaţiei pentru electrificarea şi dublarea liniei ferate Constanţa – Mangalia / Investiţia de aproximativ 1,5 miliarde de lei va avea ca rezultat reducerea duratei călătoriei

News.ro acum 32 minute
CFR Infrastructură a anunţat lansarea licitaţiei pentru electrificarea şi dublarea liniei ferate Constanţa - Mangalia, investiţie de aproximativ 1,5 miliarde de lei care, potrivit companiei, lucrările va avea ca rezultat reducerea duratei călătoriei

UE impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni din Cisiordania

G4Media acum 43 minute
Uniunea Europeană impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni radicali din Cisiordania, pentru acte de violenţă contra palestinienilor, au declarat vineri diplomaţi europeni pentru dpa, transmite Agerpres. Acordul a fost fin

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 2 ore
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Momentul în care o femeie din Sibiu fură 20 de lei, iar apoi se urcă într-un Mercedes de zeci de mii de euro VIDEO

Ziare.com acum o ora
O femeie a furat o pușculiță dintr-o cofetărie din Sibiu, în care erau 20 de lei, iar apoi s-a urcat într-un Mercedes ce valorează zeci de mii de euro. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere. „În cofetăria noastră, unde mirosul de prăj

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 29 minute
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Tabloul de Salvator Rosa, furat de la Oxford în urmă cu 4 ani, a fost recuperat în România VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC. Tabloul „A Rocky Coast, With Soldiers Studying A Plan”, de Salvator Ro

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 2 ore
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 2 ore
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 2 ore
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°