Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa Sfatului, cea mai vizitată clădire din Braşov, a intrat în reparaţii

Publicat in Adevarul, miercuri 7 august 2013 ·

Consiliul Judeţean a alocat 300.000 de lei pentru reabilitarea clădirii care avea nevoie de reparaţii urgent. Casa Sfatului este unul dintre simbolurile Braşovului şi un veritabil obiectiv turistic.

Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Mihai Pascu, se vor face unele intervenţii la acoperiş şi la faţada de pe care începuseră să cadă bucăţi de tencuială. „Se fac zugrăveli şi unele reparaţii strict necesare la acoperiş. Lucrările costă 300.000 de lei, sumă alocată din bugetul judeţului Braşov“, a declarat Mihai Pascu.

Începutul unei construcţii pe locul Casei Sfatului este atestat în documente în data de 23 decembrie 1420, când s-a semnat un acord între Breasla Blănarilor şi Adunarea Districtului Ţării Bârsei. Conducerii oraşului i s-a îngăduit atunci să constuiască deasupra magazinului de desfacere al blănarilor o cameră pentru „acordarea dreptăţii" şi pentru şedinţele sfatului orăşenesc.

În timp, Casei Sfatului i s-au adăugat noi încăperi, iar turnul a fost prevăzut cu un ceas cu cadrane pe toate cele patru laturi. Din turnul ei, trompeţii anunţau evenimentele importante ale urbei, tradiţie care astăzi a fost reluată. Turiştii pot vedea trompeţii în fiecare zi la ora 18.00, iar în weekend şi de la ora 12.00.

Asupra Casei Sfatului s-au abătut de-a lungul vremii cutremure, trăsnete şi incendii, a suferit modificări, dar, mai ales, clădirea a supravieţuit dorinţei de demolare a conducătorilor de la începutul secolului XX. Un tur al clădirii poate oferi o imagine mai amplă asupra oraşului medieval, inclusiv al sălii de tortură din Evul Mediu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul a lansat un atac asupra Iranului

HotNews acum 2 ore
Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP. Soldati israelieni, p

Reuters: Moscova se teme de spionaj şi limitează drastic deplasările oficialilor în străinătate

HotNews acum 2 ore
Rusia face tot mai dificilă deplasarea în străinătate pentru unii oficiali, din cauza temerilor că puterile străine ar putea încerca să obţină acces la secrete de stat într-un moment în care se desfăşoară cea mai gravă criză a relaţiilor cu Occident

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 8 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 7 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO în 5-8 ani, afirmă comandantul armatei germane

News.ro acum 5 ore
Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO în decurs de 5 până la 8 ani, dacă va alege să facă acest lucru, după ce îşi va reconstrui forţele afectate de impactul războiului din Ucraina, a declarat cel mai înalt ofi

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 8 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 11 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 12 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 13 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°