Una dintre organizatoarele acţiunii, o activistă a Asociaţia de Dezvoltare Durabilă „Focul Viu”, speră ca zilele viitoare să se ralieze mai mulţi cetăţeni protestului.
Deşi acţiunea din această seară a fost promovată pe Facebook încă din cursul dimineţii, doar şase focşăneni au venit în Piaţa Unirii pentru a protesta împotriva Proiectului „Roşia Montană”.
Aceştia erau la curent cu ultimele evenimente din viaţa politică, aflând că proiectul a fost respins la Senat, dar nu erau deloc convinşi că autorităţile nu vor merge mai departe cu legiferarea proiectului.
„Înarmaţi” cu pancarte pe care au scris mesaje de genul „Viaţa nu e de vânzare!”, „Nu vrem un Cernobîl la Roşia Montană!”, „Uniţi salvăm Roşia Montană”, „Stop proiectelor miniere cu cianură!, „Cu cianură nu te speli pe mâini!”, cei şase critici ai exploatării zăcămintelor aurifere de la Roşia Montană au protestat paşnic. Foto Protest faţă de Roţia Montană la Focşani
"Poziţia mea vizavi de Roşia Montană e mai veche, de când s-a auzit prima dată despre acest proiect. Am creat o invitaţie pe internet şi am aşteptat să văd atitudinea focşănenilor. Eu cred că până la urmă vor veni cei care sunt împotriva acestui proiect. Avem nevoie de o Românie curată, avem nevoie de oameni care să creadă în viitor, nu numai în prezent şi nu ne gândim ce facem ce va fi peste 7 ani, peste 20 de ani. Cum s-au ras pădurile, cum s-au poluat apele, aşa vor face peste tot dacă nu luăm atitudine”, a declarat Teodora Grosu, de la Asociaţia de Dezvoltare Durabilă „Focul Viu”.
Dacă pe focşăneni nu au reuşit să-i impresioneze, protestatarii au reuşit totuşi să capteze atenţia câtorva copii, care au vrut să ştie ce înseamnă mesajele scrise pe colile de hârtie, dar şi pe doi agenţi de la Poliţia Focşani, care au legitimat-o pe Teodora Grosu şi au trecut-o în condicuţă.
Mai puteţi citi:
Protest