"Şi acum ce facem?" - se pare că a întrebat Winston Churchill în dimineaţa de noiembrie 1940 în care distinsul sir Winterbotham (şef de departament la serviciul secret MI6) i-a spus, cu voce joasă: "Domnule prim-ministru, dragă Winnie, am aflat că germanii vor bombarda intensiv oraşul Coventry peste cîteva zile". Cum aflase Winterbotham? Simplu: el conducea echipa de cifrori care "spărsese" de ceva vreme codul Enigma - după numele maşinii de criptare folosite de ierarhia lui Hitler pentru a-şi transmite mesajele confidenţiale pe fronturi. Cînd, în 1939, armata germană adoptase acest cod, el trecea drept inviolabil; maşinăria pe care se baza furniza 150 de milioane de combinaţii cifrice posibile, iar cifrorii de la Berlin schimbau uneori algoritmul de lucru la fiecare 24 de ore. Şi totuşi, s-a întîmplat: codul a fost spart de o echipă mixtă - o splendidă adunătură de nobili englezi, evrei polonezi refugiaţi şi savanţi francezi distraţi, cu toţii amatori de scotch şi pasionaţi de matematică - şi aşa se face că, în cele mai crunte luni ale războiului, la Londra se descifrau zilnic pînă la 2000 de mesaje germane.

"Şi acum ce facem?" - ar fi întrebat deci Churchill, iar Winterbotham ar fi ridicat din sprîncene şi i-ar fi răspuns: "Winnie my dear, e treaba ta să iei o decizie, nu a mea". Şi premierul a decis: pentru a păstra secret faptul că mesajele germane nu mai sînt taine pentru Albion, nu s-a luat nici o măsură. După o noapte de bombardament sălbatic, pe 15 noiembrie Coventry era o ruină fumegîndă, cu 15 mii de morţi, 20 de mii de răniţi şi restul populaţiei înnebunite de groază. În mod cert, Churchill poate fi condamnat pentru asta (unii au şi făcut-o), dar la fel de cert este că dacă populaţia din Coventry ar fi fost evacuată, în iunie 1944 debarcarea din Normandia (operaţie în care codul Enigma a jucat un rol esenţial) ar fi fost cvasi-imposibilă.