Gwen Stefani, cântăreaţa şi actriţa americană, este însărcinată pentru a treia oară de la mariajul din 2002 cu muzicianul Gavin Rossdale, scrie „Daily Mail“.
Cântăreaţa în vârstă de 43 de ani este, deja, mamă a doi copii, Kingston James McGregor Rossdale (7 ani), şi Zuma Nesta Rock Rossdale (5 ani), iar vestea venirii pe lume a unui nou copil a bucurat-o enorm pe Stefani, scrie şi revista „America’s In Touch Weekly“. „Gwen şi Gavin nu puteau să fie mai fericiţi de-atât. Pentru moment, ea pune foarte mult accent pe odihnă. Vrea să se asigure că totul este bine pentru copil“, a declarat o sursă din apropierea celor doi pentru publicaţia citată.
De altfel, vestea nu ar trebui să vină ca o surpriză din moment ce într-un interviu acordat revistei „Marie Claire“, în septembrie 2012, Gwen a dezvăluit că ea şi Gavin au depus eforturi pentru un al treilea copil încă din 2010, dar lucrurile nu au mers în favoarea lor. „Mi-am dorit cu adevărat un copil în urmă cu aproximativ doi ani, dar lucrurile nu au mers în favoarea mea. Aşa că m-am simţit bine cu ce am avut. Totul merge aşa cum trebuie, nu poţi să planifici totul, dar poţi încerca“, a declarat cântăreaţa în cadrul interviului.
În aceeaşi manieră, Gwen Stefani a declarat pentru revista „Vogue“ că a subestimat puterea copiilor în schimbarea pe care aceştia i-au produs-o asupra vieţii. „Este super-distractiv să pot să fiu mamă, dar nu se aseamănă cu ceea ce îşi închipui. Pe măsură ce cresc, copiii chiar au puterea să-ţi schimbe viaţa, atunci când te confrunţi cu probleme precum prima zi de şcoală sau deprinderea cititului“, a mai spus ea.
De asemenea, Gwen a realizat cât de importantă este contribuţia soţului ei, Gavin, abia atunci când acesta a plecat în turneu alături de trupa în cadrul căreia activează, Bush. „Fie că eram împreună sau nu totul mergea bine în relaţia noastră. Dar atunci când a