Cei mai buni fotbalişti liceeni şi-au petrecut vacanţa de Paşti la Şcoala "Dobrin"
"Chiar arată ca un sat", a exclamat unul dintre puşti, după ce a lăsat rucsacul jos. "Păi, da, e un sat, dar vă ducem şi la oraş, în excursie!", l-a calmat antrenorul de la Şcoala "Dobrin", Petrişor Calotă. De fapt, comuna Valea Ursului arată ca un petic de poveste: o vilă în marginea pădurii, cu un teren de fotbal.
Oaspeţii sînt şase, în total, plus profesorul însoţitor Ioan Moise. Cu bagaje şi o camionetă cu daruri de la sponsor. Unii au venit în locul "aleşilor" care sînt deja legitimaţi ca jucători profesionişti. Cînd te uiţi la ei, primul lucru care-ţi vine în minte e că balonul e din cale-afară de rotund. Dacă n-ar fi fost pasiunea pentru fotbal, puştii ăştia de 16, 17 ani, din Galaţi, Braşov, Tg. Jiu, Mediaş, Urziceni şi Vaslui nu s-ar fi întîlnit. Nici n-ar fi îmbrăcat tricouri de aceeaşi culoare şi nici n-ar fi întins gîturile să audă mai bine ce zice profu'.
Aspersorul şi "morişca"
Ce mod mai bun de a-ţi petrece vacanţa de Paşti decît să joci fotbal? Şi ce loc poate fi mai bun pentru fotbal decît locul unde se mai văd încă urmele lui Dobrin? La zece kilometri de Piteşti, pe terenul din Valea Ursului. Nu e chiar terenul ideal, masa de biliard din machetele UEFA. Pe alocuri, e uscat şi crăpat ca un obraz preistoric. "Poate ne-ar mai trebui un aspersor!", oftează profesorul Constantin Radu. Cele trei care stropesc jumătate din teren nu-s de-ajuns, "cu vîntul ăsta de la şosea, care usucă tot!".
E doar una din multele probleme de la Şcoala "Dobrin". Dar, oricîte lipsuri ar fi, cei de aici au grijă să adauge suplimentul de suflet. Nou-veniţii şi colegii lor colegi de vacanţă uită de tot cînd li se dau mingile şi li se ordonă ferm: "Morişca!". Se grupează cîte trei şi trimit balonul cu capul de la unul la altul.
Lec
