Zilele astea mă aflu în Iordania, pentru a supraveghea alegerile legislative din 23 ianuarie, aşa că mi-am zis că poate ar fi interesant să evoc aici câte ceva din experienţa mea de observator electoral.
Cunosc în mod direct trei tipuri de misiuni. Mai întâi, am fost observator pentru Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Am avut, apoi, ocazia de a merge în delegaţiile Parlamentului European (cum se întâmplă şi acum). În fine, am fost o singură dată - şi anume în Coasta de Fildeş - şef al misiunii de observare a Uniunii, care e alcătuită din experţi, nu din parlamentari, dar e întotdeauna condusă de un membru al PE.
Cu excepţia misiunii actuale şi a uneia din 2009, când am fost în Moldova, în restul cazurilor a fost vorba despre ţări africane (Mali, Gabon, Mozambic, Tunisia, Senegal).
Uneori, condiţiile au fost foarte tensionate.
La Abidjan mergeam doar în vehicule blindate, iar după lăsarea întunericului până a doua zi dimineaţa nu puteam ieşi din hotel. În Gabon, am fost sechestrat de mai mulţi votanţi nemulţumiţi: eram într-un cartier dominat de opoziţia la regimul dinastic Bongo, iar alegătorii au crezut că sunt francez, adică unul care nu e de partea lor. Când le-am spus că sunt român, au găsit imediat o replică: "De ce l-aţi omorât pe Ceauşescu?". M-a salvat un şofer.
Au fost şi momente emoţionante. La scrutinul din Moldova, am cerut să merg în Transnistria, în secţiile de vot din cele câteva sate controlate în principiu de autorităţile de la Chişinău. Am întâlnit câţiva bătrâni care aveau paşapoarte pe care scria CCCP şi care vorbeau o limbă română foarte muzicală. Am dat însă şi peste un grup de cazaci care blocaseră o secţie de vot şi jucau cărţi întinşi pe iarbă, sub steagul transnistrean.
Programul delegaţiilor de observatori e foarte încărcat. Uneori, întâlnirile cu candidaţii sau cu autorităţile electorale durează