Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul dobânzilor la depozite. Unde să-ţi ţii economiile ca să obţii cel mai bun câştig

Publicat in Adevarul, joi 3 octombrie 2013 ·

Cele mai mari dobânzi oferite de bănci pentru economiile populaţiei depăşesc cu puţin pragul de 5% pe an pentru lei şi 3% pentru euro.

Dobânzile plătite de băncile mari la depozitele standard în lei au scăzut sub 4% pe an după ajustarea accelerată din ultimele luni, iar puţini bancheri mai afişează dobânzi peste 5% pe an şi doar pe scadenţe mai lungi, de nouă luni sau un an. BCR şi BRD, cele mai mari bănci din sistem în funcţie de valoarea activelor, remunerează cu 3,2%, respectiv 4,25%% pe an sumele atrase pe trei luni de la clienţi persoane fizice.

Nici cele mai bune dobânzi la depozitele standard în lei pe trei luni nu depăşesc cu mult 5% pe an. De exemplu, cea mai mare dobândă la un depozit pe trei luni este plătită de TBI Bank şi ajunge la 5,3% pe an, banca încercând astfel să-şi facă loc pe piaţă după ce şi-a demarat activitatea în martie. În aprilie, banca oferea o dobândă de 7% pe an, iar în iulie de 5,8% pe an. Cei care vor să-şi deschidă un depozit pe trei luni la TBI Bank, cu economii de 4.500 de lei (echivalentul a 1.000 de euro), vor încasa la scadenţă o dobândă netă (după impozitarea cu 16%) de 50,09 lei, iar suma acumulată va ajunge la 4.550,09 lei, potrivit calculelor portalului financiar Conso.ro.

La deschiderea depozitului se va plăti un comision de 3 lei, iar orice retragere de numerar înainte de scadenţă va fi taxată. Pe următoarele poziţii în topul dobânzilor la depozitele în lei pe trei luni se situează Piraeus Bank (5% pe an) şi Banca Comercială Feroviara şi ATE Bank (ambele cu 4,9% pe an).

Bancherii au avut spaţiu pentru a tăia din dobânzile la depozite în condiţiile în care au reuşit să se împrumute mai ieftin de pe piaţa interbancară. De exemplu, indicele Robor la 3 luni (baza de calcul pentru creditele în lei acordate populaţiei) ajunge în prezent la 3,18% pe an, faţă de 6% pe an la începutul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum o ora
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 57 minute
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 55 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Lucian Bode: PNL va da preşedintele României, în persoana domnului Nicolae Ciucă. Intrăm în această campanie electorală cu multă speranţă, şansele sunt de partea noastră

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, se arată încrezător că ”Partidul Naţional Liberal va da preşedintele României în persoana domnului Nicolae Ciucă”. El afirmă că liberalii intră în campania electorală ”cu multă speranţă”. ”Şansele sunt de part

Dragoş Damian, Terapia Cluj: Ne întrecem în dezbateri despre inteligenţa artificială, digitalizare şi roboţi în România, o ţară cu 40% dintre angajaţi plătiţi în batjocură cu un salariu minim ridicol

Mediafax acum 31 minute
Nu se poate trai din netul unui brut de 3000 sau 4000 de lei si, sa mai subliniem odata, Romania nu are de loc cea mai mare fiscalitate a muncii din UE, asta este o poveste politicianista. Nu se poate trai si pentru ca, asa cum era de asteptat (anal

Viktor Orban, atac la oficialii care conduc instituțiile UE: ”Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”

G4Media acum o ora
Oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, a afirmat vineri premierul ungar Vikor Orban la lansarea campaniei partidului său conservator Fidesz pentru scrutinul european

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă/ Probabil că va fi o discuţie luni/ Continuu demersul numai dacă e necesar, numai dacă are un sens

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni. El a adăugat

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 5 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Un stră-stră nepot al împaratului Napoleon candidează la Alegerile Europarlamentare. Vine cu un "discurs războinic" la adresa Europei

Mediafax acum 3 ore
Strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, a anunţat el vineri într-un comunicat de presă remis de AFP. În vârstă de 50 de ani, Joachim Murat se prezintă ca descendent al mareşa

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°