Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târg de Paşte cu ouă gigant şi cuiburi de iepuri

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 5 martie 2010 ·

Primăria Timişoara pregăteşte un cuib plin cu iepuri şi ouă gigant colorate cu ocazia sărbătorilor de primăvară. Sursa: Adi Pîclişan Aceasta a fost amenajat în faţa Operei, însă animalele pufoase vor fi aduse abia după ce vremea se mai încălzeşte, fiind vorba de atracţia numărul unu a Târgului de Paşte, deschisă astăzi în Piaţa Victoriei.

Târgul de primăvară organizat de Primăria Timişoara, dedicat sărbătorilor pascale numără câteva zeci de comercianţi care îşi vor prezenta produsele în căsuţe din lemn.

Foto: Adi Pîclişan

Reprezentanţii primăriei spun că în centru vor fi în total 69 de căsuţe, iar alte câteva vor fi amplasate în Piaţa Traian. Dacă la Târgul de Crăciun autorităţile au dat liber la gătit fripturi şi alte bunătăţi direct la faţa locului, acum mititeii şi gulaşul sunt interzise cu desăvârşire.

La capitolul alimentaţie publică, autorităţile permit vânzarea exclusiv a produselor de patiserie preambalate.

Foto: Adi Pîclişan

Târgul de primăvară organizat de municipalitate, care a ajuns la cea de-a treia ediţie în acest an, se va desfăşura în perioada 5 martie – 11 aprilie. Timişorenii care vor vizita târgul vor putea cumpăra din căsuţele din lemn diverse produse specifice sărbătorilor de Paşte: în primul rând ouă încondeiate, dar şi cadouri, cozonaci, colaci secuieşti, flori, icoane, produse de artizanat, decoraţiuni, diferite ornamente de sezon şi multe kitschuri.

Meşterii tardiţionali lipsesc din peisaj, locul lor, în căsuţe, fiind luat de comercianţi care, în numeroase rânduri au scos pe tarabne mai ales mărfuri chinezeşti a căror calitate lasă de dorit.

Foto: Adi Pîclişan

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 25 minute
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Sorin Grindeanu anunță că Centura Timișoarei va fi dată în circulație în IULIE

Gandul acum 22 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, că Centura Timişoarei merge într-un ritm foarte bun, urmând ca în iulie, anul acesta, să fie dată în circulație. Infrastructură modernă să ştiţi că în acest moment se construieşte peste tot

USR Timiş: „PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor”

Timpolis acum o ora
Sursă foto: USR Timiş În ziua în care la Timişoara se află premierul Marcel Ciolacu, USR Timiş acuză PSD că a atins o culme a cinismului: să fure banii timișorenilor după care să le promită daruri din banii furați.   „Asta a făcut Guvernul Ciolacu.

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion de fotbal în Timişoara / Valoarea totală a investiţiei este de 836.949.000 lei, iar termenul de execuţie de 26 de luni

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion dedicat fotbalului (categoria 4 UEFA) în Timişoara. Mai exact, Executivul a aprobat, joi, hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor teh

Premierul Ungariei susține că vine ”epoca suveraniştilor”. Orban: ”Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat”

Ziare.com acum 45 minute
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi, 25 aprilie, premierul ungar Viktor Orban, în discursul de desc

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 4 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 2 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°