Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai SEXY CELEBRITĂŢI VEGETARIENE în 2013. PETA a desemnat în premieră un cuplu drept câştigători

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 28 iunie 2013 ·

Actriţa americană Kristen Bell şi logodnicul său, Dax Shepard, au primit titlul de cei mai sexy vegetarieni din lume, din partea organizaţiei care militează pentru drepturile animalelor PETA (People for the Ethical Treatment of Animals). Sursa: PETA

1 /.

Potrivit contactmusic.com, Kristen Bell şi Dax Shepard au o fetiţă de trei luni, Lincoln. Cei doi sunt primul cuplu care se poziţionează pe primul loc în acest top.

Actriţa Kristen Bell - care a renunţat să mănânce carne încă de la vârsta de 11 ani şi este o adeptă a veganismului - şi Dax Shepard, vedeta din "Loveşte şi fugi/ Hit and Run", s-au clasat pe primul loc în topul realizat de People for the Ethical Treatment of Animals (PETA)

Felicitând câştigătorii, un reprezentant al PETA a declarat: "Este un an de premiere pentru Kristen Bell şi Dax Shepard: cuplul, care anul acesta a avut primul copil, în luna martie, şi care tocmai a devenit prima pereche ce a câştigat secţiunea feminină, respectiv masculină a topului «Cele mai sexy celebrităţi vegetariene», realizat anual de PETA".

TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR: Delirul lui Gigi: "Dacă Becali se duce la puşcărie, tot neamul va merge în iad"GHIDUL ADMITERII LA FACULTATE 2013: Unde va fi concurența cea mai mare. TOPUL celor mai performante specialități, care aduc joburi bine plătiteROMÂNIA LUI CRISTOIU. Curtea Constituţională dă o strașnică lovitură golăniei USL

Kristen Bell, în vârstă de 32 de ani, a câştigat detaşat competiţia, devansându-le pe alte două actriţe care militează pentru drepturile animalelor, Jenna Dewan-Tatum şi Tia Mowry - ambele adepte ale veganismului.

Veganismul este atât o dietă, cât şi un stil de viaţă, ce constă în excluderea folosirii animalelor pentru mâncare, îmbrăcăminte sau orice alt scop. Principiul de bază al veganismului este angajamentul etic faţă de drepturile animalelor, mediul înco

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Exercițiu militar la Tulcea. Participă forţele terestre, aeriene şi navale

Ziare.com acum 54 minute
Ministerul Apărării organizează începând de joi, 18 aprilie, un exerciţiu de instruire cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea, la acesta participând militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, cu mijloace tehnice, inc

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

Ziua Constanta acum 49 minute
Sub coordonarea Comandamentului Forțelor Întrunite, aproximativ 40 de militari din Forțele Terestre, Forțele Aeriene și Forțele Navale desfășoară, începând de joi, 18 aprilie, un exercițiu întrunit cu termen scurt de notificare, în raioane din jude

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

20 de copii rămași blocați în Dubai au fost transportați în Abu Dhabi și vor ajunge acasă cu avionul premierului Ciolacu

Adevarul acum o ora
Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, a declarat, joi, cu privire la situațiile unor grupuri de români rămași blocați în Dubai din cauza inundațiilor, că atât Ambasada României din Emiratele Arabe Unite, cât și Consulatul General, au fost în cont

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 4 ore
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Parchetul European face percheziții în Botoșani: Fraudă de 160.000 de euro, bani ce ar fi trebuit să fie utilizați pentru pregătirea tinerilor

Wall-Street.ro acum 3 ore
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru

Accident rutier pe A1 cu 4 maşini implicate. A fost chemat elicopterul SMURD

Mediafax acum 3 ore
Pompierii sibieni intervin de urgenţă la un accident rutier pe A1 la un accident rutier în care sunt implicate mai multe maşini. În accident sunt implicate un microbuz transport marfă, condus de către un bărbat în vârstă de 56 de ani din Bucureşti,

Ciolacu: Un obiectiv strategic al parteneriatului cu Emiratele Arabe Unite este îmbunătățirea Aeroportului Otopeni

Wall-Street.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat joi că extinderea şi modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare şi feroviare, investiţiile în energia verde şi în procesare alimentară sunt obiectivele strategice ale parteneriatului comerc

Angajații de la Registrul Comerțului amenință cu greva generală din vară. Care sunt revendicările

Wall-Street.ro acum 4 ore
Angajaţii din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ar putea intra în grevă generală din luna august dacă nu vor primi o majorare de 15% a salariilor de bază, dar şi sporul de risc şi solicitare neuropsihică, a declarat preşedintele Sindicatulu

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 4 ore
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

Vremea

București
acum

14°
joi

8°/14°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
joi

5°/11°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°