Culesul viei este prilej de bucurie în familie, la fel cum Sărbătorile de iarnă parcă nu sunt la fel de frumoase fără vinul de buturugă, pregătit în bătătură. Podgorenii spun că nu e toamnă fără culesul viei şi nici vin ghiurghiuliu fără must. Bătrânii îşi amintesc însă de vremurile când doar flăcăii aveau voie să zdrobească poama-n teasc. O cană de must, o mână de nuci…
de Grigore Cartianu
În localitatea Prundeni, judeţul Vâlcea, sâmbătă, familia Zamfir abia s-a întors de la cules. Împreună cu oamenii tocmiţi cu ziua, bărbaţii descarcă strugurii. N-au timp de vorbă, căci poama nu se ţine în sac, că se acreşte. Iar ziua-i lungă şi copiii aşteaptă mustul. „Nu avem vreme de stat, trebuie să dăm drumul la zdrobitor, ca pe seară să avem must şi în câteva zile tulburel“, a spus Vasile Zamfir (36 de ani).
De altfel, prepararea mustului în gospodării s-a schimbat, spun bătrânii. Acum, ciorchinii se transformă în must după ce trec prin storcătoare. În urmă cu mulţi ani însă, în lipsa tehnologiei, totul se desfăşura mult mai simplu. Iar momentele în care se culegeau viile erau transformate într-o adevărată sărbătoare.
„Ne adunam 10-12 inşi, rude, vecini şi prieteni şi ne ajutam între noi. Dacă se făceau struguri mulţi, puneam linul în căruţă şi îl duceam în deal, la vie. Când ajungeam acasă zdrobeam strugurii cu picioarele. Apoi îi lăsam să se mai scurgă câteva ore şi dădeam drumu’ la cana“, îşi aminteşte moş Grigore (84 de ani), din Mihăeşti, judeţul Olt.
Familia Zamfir pregăteşte mustul Foto: D. Tîrcomnicu
Bătrânul spune că deasupra căldării aşeza un cior, să nu treacă niciun gunoi, iar mustul să fie dulce. „Nu era toamnă adevărată până nu ne apucam de cules via. Mâncam azmă şi friptură, beam must, că te întinereşte, şi petreceam până noaptea, cu cobzarul lângă noi“, îşi mai aminteşte moş Grigore. Ca