Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit pe munte pentru a-şi proteja colegii

Publicat in Adevarul, luni 20 decembrie 2010 ·

Alpinistul Dragoş Veleanu (43 de ani), care a fost în numeroase expediţii periculoase, a murit într-un accident stupid în Munţii Făgăraş. Craioveanul tăia duminică, la Bâlea Lac, un ţurţur uriaş, de doi metri, pentru a-i proteja pe cei patru colegi alpinişti care-l urmau.

Prietenii victimei au povestit că ţurţurul s-a desprins de pe copertina care protejează Transfăgărăşanul de avalanşe, curmându-i viaţa camaradului lor. Craioveanul Dragoş Veleanu, liderul grupului de alpinişti, a încercat să doboare sloiul care punea în pericol viaţa colegilor.

Gheaţa l-a lovit însă în cap pe cel care în fiecare iarnă înlătura ţurţurii periculoşi de pe clădirile instituţiilor din Craiova. Vestea l-a lovit crunt pe camaradul său de expediţii, Cristi Gună (38 de ani), alături de care a cucerit cele mai înalte vârfuri din lume. Bărbatul a plecat la Piteşti pentru a recupera trupul neînsufleţit al bunului său prieten. „Era un om cu idealuri mari şi foarte precaut când erau situaţii periculoase. Mie îmi era foarte frică, dar el era curajos. Am făcut multe expediţii împreună, era un profesionist, dar mai sunt şi situaţii stupide", a spus Cristi Gună.

Tatăl a avut o presimţire

Marian Veleanu (80 de ani), tatăl lui Dragoş, îşi plânge fiul. „Am avut o presimţire, îmi era mereu frig, iar la câteva zile am aflat că fiul meu este mort. Am doi copii, dar el era soarele meu, era viaţa mea. Dragoş a fost îndrăgosit de munte şi de adrenalină, iar pasiunea i-a luat viaţa", a spus bătrânul.

Dragoş Veleanu a început să practice alpinismul în urmă cu peste 20 de ani. A escaladat vârfurile Mont Kenya 5.200 m), Aconcagua (6.962 m), Elbrus (5.462 m) şi se pregătea pentru o expediţie, în 2011, pe Everest (8.848 m), iar pentru acest obiectiv era decis să se mute în Nepal. ;

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal

News.ro acum 37 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace

Adevarul acum 45 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, afirmă ministrul apărării

HotNews acum o ora
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29. Mig-29 Fulcrum

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 4 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 3 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum o ora
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

Premierul Ciolacu, în aeronava oficială cu care revine în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai: Zâmbetele lor mi-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a postat imagini din aeronava oficială cu care revină în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai, el afirmând că zâmbetele lor i-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile. ”Spre ţară,

Un strănepot al împăratului Napoleon I candidează la alegerile pentru Parlamentul European

G4Media acum 2 ore
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, transmite agenția AFP, citată de Le Figaro. Joachim Murat, în vârstă de 50 de ani, se descrie ca fiind descendent al mareșalului Imper

Vremea

București
acum

14°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°