UPDATE Conform mai multor surse federale, Rapid, CS Severin şi Gloria Bistriţa nu au primit licenţa pentru a participa în Liga 1 şi în viitorul sezon. Anunţul oficial va fi făcut Comisia de Apel în cursul acestei seri.
18:40 Deşi Comisia de Apel nu a făcut încă niciun anunţ oficial, surse federale susţin pentru ProSport că Oţelul Galaţi va primi licenţa pentru sezonul viitor. Cel mai probabil, un comunicat în acest sens va fi remis în următoarele ore.
Rămâi pe www.prosport.ro pentru detalii
Oficialii lui „U” aşteaptă cu sufletul la gură faxul Comisiei de Apel.
„Nu avem încă niciun răspuns. Ar putea veni oricând până la ora 24.00. Aşteptăm cu nerăbdare verdictul. Sperăm să fie unul favorabil şi să scăpăm odată de toată tensiunea”, a spus Horia Ţiril.
Universitatea Cluj, ca şi Rapid, Severin sau Oţelul, îşi va afla astăzi soarta din sezonul viitor. Comisia de Licenţiere nu a dat un răspuns favorabil, cu privire la dreptul ca aceste echipe să evolueze în Liga I şi la anul. În cazul Universităţii, datoriile către stat şi foştii jucători, de dinainte ca societatea să intre în isolvenţă, dar şi lipsa de credibilitate a planului de reorganizare sunt cauzele pentru care oficialii FRF nu au acordat licenţa în primă fază. Cazul se judecă la Comisia de Apel, care astăzi va da un răspuns.
„Am făcut toate eforturile. Sper că am fost convingători şi că vom primi licenţă. Suntem optimişti. În caz contrar ne vom adresa TAS-ului”, a spus administratorul judiciar de la „U”, Horia Ţiril.
Primarul Clujului, Emil Boc, face şi el presiuni pe membrii Comisiei de Apel. „Am încrede în maturitatea celor de la Federaţie, pentru că nu pot lăsa o echipă fanion a ţării fără acreditare. Sunt convins că Universitatea va avea viitor în Liga I”, a spus Boc.
www.prosport.ro vă va ţine la curent cu verdictul Comisiei de Apel, pe tot parcursul zilei.