Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Forumul China-Europa Centrală şi de Est are loc astăzi la Bucureşti. Urmăriţi în timp real, pe adevarul.ro, dezbaterile oficialilor din 17 ţări

Publicat in Adevarul, marți 26 noiembrie 2013 ·

Premierul chinez, Li Keqiang, omologi din 16 ţări din Europa Centrală şi de Est, 1.000 de reprezentanţi ai unor companii se reunesc astăzi, la Bucureşti, pentru a discuta, negocia şi încheia contracte importante. Urmăriţi în timp real, pe adevarul.ro, dezbaterile care au loc astăzi la Palatul Parlamentului în domeniul energiei, agriculturii, turismului, IT&C şi infrastructurii, dar şi interviurile oficialilor în studioul Adevărul.

Cea de-a treia ediţie a Forumului economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est se desfăşoară, marţi, la Bucureşti, după ce prima ediţie a avut loc la Budapesta, în 2011, iar cea de-a doua la Varşovia, în 2012, unde a participat şi premierul de atunci, Mihai-Răzvan Ungureanu.

Aceasta este prima vizită a premierului Li Keqiang în Europa Centală şi de Est, după preluarea funcţiei, în martie, anul acesta. Totodată, va fi şi prima vizită a unui premier chinez în România în ultimii 19 ani.

Şeful Guvernului de la Beijing a ajuns luni la Bucureşti în fruntea unei delegaţii numeroase, formată din demnitari şi aproximativ 200 de reprezentanţi ai unor importante companii chineze, interesate de investiţii în România şi în statele din zonă.

Organizatorii aşteaptă în jur de 1.000 de reprezentanţi ai firmelor private şi de stat din China şi 16 state central şi est-europene: România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Slovacia, Republica Cehă, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Estonia, Albania, Letonia, Lituania şi Republica Macedonia.

Forumul de la Bucureşti are cinci teme majore: energie, agricultură, turism, IT&C şi infrastructură.

Premierul Li Keqiang a sosit luni în capitala României şi s-a întâlnit cu omologul Victor Ponta. Cu acest prilej au fost semnate o serie de acorduri.

Delegaţia condusă chiar de premierul Consiliului de Stat al R

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunț-bombă! Chefii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu, înapoi la ProTV: ”E prima noastră iubire”

Ziare.com acum 54 minute
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu vor reveni la show-ul culinar de la Pro TV, după 10 ani. Cei trei bucătari au fost juraţi la MasterChef în perioada 2012-2014, după care au plecat la Antena 1, de care s-au despărțit recent cu s

PSD: USR n-are dreptul să-i acuze pe alţii în timp ce-şi protejează penalii din partid

Mediafax acum o ora
„PSD denunţă dublul standard şi ipocrizia neruşinată a reprezentanţilor USR care fac denunţuri la ANI şi DNA împotriva medicului Cătălin Cîrstoiu, în timp ce stau la masă cu penalii şi incompatibilii din propriul partid. Spre deosebire de penalii US

Atenţionare meteo ANM de ploi torenţiale, vijelii şi grindină

Mediafax acum 3 ore
Banat, sudul Crişanei, Transilvania şi în zonele montane intră, marţi, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată ţara, iar la munte va ninge. ANM a emis, marţi, o i

Spitalul de la Marie Curie, construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”, a fost inaugurat. Azi au fost transferați ultimii pacienți

Adevarul acum o ora
Spitalul construit la „Marie Curie” de asociația Dăruiește Viață, cu sprijinul a peste 350.000 de donatori și 8.000 de firme, a început să funcționeze și a preluat copiii internați până acum în secțiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie și ATI

Bărbat prins când primea mită 20.000 de euro de la ruda unei persoane trimise în judecată. Ce a promis în schimbul banilor

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost reţinut pentru trafic de influenţă după ce a fost prins când primea 20.000 de euro de la o rudă a unei persoane trimise în judecată, în schimbul promisiunii că poate interveni pentru a obține achitarea sau condamnarea cu suspendare

Preşedintele Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles / Discuţii privind evoluţiile din Ucraina şi Orientul Mijlociu / Şeful statului, la recepţia găzduită de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17-18 aprilie 2024, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei şi la recepţia găzduită de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgieni

Nicolae Ciucă: Bătălia acestui an este între democraţie şi autoritarism / Parte din datoria noastră este să protejăm nu doar patria şi libertatea românilor, ci şi să-i protejăm pe aceştia de manipulare şi dezinformare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat, marţi, în cadrul evenimentului Digital Innovation Summit, organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, că 2024 este an electoral la nivel global iar bătălia ac

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum 5 ore
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

Nicolae Ciucă: Cătălin Cîrstoiu e foarte determinat să continue

Mediafax acum o ora
Cătălin Cîrstoiu „este foarte determinat să continue”, spune liderul PNL, Nicolae Ciucă. El exclude o susţinere a candidaturii lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei.

Ciucă: S-a agreat, de principiu, să avem candidaţi comuni PSD-PNL la Satu Mare şi Mureş

Mediafax acum 40 minute
Există şanse serioase ca la Satu Mare şi Mureş candidaţi comuni PSD şi PNL să poată câştiga alegerile pentru consilii judeţene, spune preşedintele PNL, Nicolae Ciucă. El afirmă că în coaliţie a fost agreată de principiu această variantă.

Vremea

București
acum

26°
mar.

17°/29°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

23°
mar.

14°/27°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

25°
mar.

15°/25°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

8°/24°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

23°
mar.

7°/25°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°