Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tribunalul a decis ca Radovan Karadzic să fie reprezentat de un avocat- Revista presei internaţionale

Publicat in Adevarul, vineri 6 noiembrie 2009 ·

Presa internaţională de azi scrie despre Radovan Karadzic care va fi reprezentat de un avocat, 12 persoane care au murit în urma unui tir la o bază militară din Texas sau despre ONU care îşi retrage 600 de angajaţi din Afganistan. Printre alte subiecte, 22 de persoane au murit în Michigan din cauza gripei porcine, iar Abbas a anunţat oficial că nu va mai candida.

Revista presei sportiveRevista presei economiceRevista presei interneRevista presei mondeneRevista presei locale - Cluj

Tribunalul a decis ca Radovan Karadzic să fie reprezentat de un avocat. Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie a decis ca fostul lider politic să fie reprezentat de un avocat în cazul în care acesta va fi absent la judecată. BBC scrie că Radovan Karadzic poate să se reprezinte singur la proces, dar trebuie să lucreze şi cu avocatul care îi va fi desemnat.

12 morţi, 31 răniţi în urma unui tir la o bază militară din statul Texas . Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi alte 31 rănite după ce un soldat american a deschis focul joi la baza militară din statul Texas. New York Times scrie că poliţia militară l-a omorât trăgătorul, care avea asupra lui două arme,  şi a arestat doi soldaţi suspecţi.

ONU îşi retrage 600 de angajaţi din Afganistan. Naţiunile Unite au luat această decizie după atacul de la Kabul, când cinci dintre angajaţii ONU au fost omorâţi, iar nouă răniţi. CNN scrie că Naţiunile Unite lucrează la identificarea personalului "critic" şi personalului de suport care poate fi mutat.

Michigan: 22 de persoane au decedat din cauza gripei . Numărul cazurilor mortale din cauza gripei H1N1 a ajuns la 22 în statul Michigan, după ce alte 6 persoane au decedat. WWJ Newsradio 950 scrie că majoritatea persoanelor care au murit din cauza virusului H1N1 avea o stare bună de sănătate.

Abbas nu va ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski le bate iar obrazul partenerilor: Avem nevoie de decizii. Doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga aviaţia rusă

Ziare.com acum 22 minute
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii, ţara sa având nevoie de decizii ale partenerilor săi. El a argumentat că doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum o ora
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Coreea de Nord a testat un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană, conform agenţiei de presă oficiale KCNA

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat vineri un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană în Marea de Vest, a anunţat sâmbătă agenţia de presă KCNA, citată de Reuters.

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii

Mediafax acum 43 minute
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi obligat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment al autorităţii olandeze de reglementare în materie de confidenţialitate cu privire la Meta. Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor (D

Farul a distrus-o pe CFR Cluj, 5-1. Echipa lui Gică Hagi a urcat pe locul doi în clasament

Gandul acum 26 minute
Farul a învins pe CFR Cluj, 5-1, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii și echipa lui Gică Hagi a ajuns pe locul doi al clasamentului. Golurile au fost marcate de Louis Munteanu (22), Ionuţ Cojocaru (51, 78), Constantin Grameni (67) şi Cristia

Bărbat în stare critică după ce şi-a dat foc în faţa tribunalului din Manhattan în care se desfăşura procesul lui Donald Trump / Înaintea incidentului, el a distribuit flyere conţinând teorii ale conspitaţiei - Poliţia

News.ro acum o ora
Un bărbat care şi-a dat foc în faţa tribunalului din Manhattan în care se desfăşura procesul penal al lui Donald Trump, este în stare critică, a anunţat poliţia, citată de CNN. Înainte de a-şi da foc, bărbatul a împrăştiat nilşte foi volante coinţin

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 10 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 9 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 12 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 12 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

2°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°