Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dănuţ Lupu: „Dacă eu sunt dealer, Ganea trage pe nas!”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 22 iulie 2009 · ·

Foşti colegi la Rapid, între cei doi a izbucnit un val de acuzaţii. „Ganezul” evocase problemele pe care Lupu le avusese cu poliţia în Grecia. Sursa: Libertatea

Articolul „Dictatura lui Ganea la Dinamo”, apărut ieri în „Evenimentul zilei”, a stârnit numeroase reacţii din partea celor implicaţi direct în scandalul din Ştefan cel Mare, dar şi din partea celor atacaţi de „Ganez”.

Cel mai şifonat a ieşit Dănuţ Lupu, despre care managerul sportiv de la Dinamo a spus: „Nu vreau să vorbesc despre dealeri. Şi nu mă refer la dealeri de maşini”.

Replica lui Dănuţ Lupu nu a întârziat. „Ganea ar fi ultimul om cu care mi-aş pune mintea. La Rapid, Ionel se lua de ăia care abia veniseră la echipă. Dar nu dădea cu pumnul. Era doar gura de el. În faţa lui Mircea Lucescu nu mişca. Nici măcar «secundului» Nae Manea nu avea curaj să-i spună ceva. Dacă eu sunt dealer de droguri, aşa cum a sugerat, atunci el trage pe nas. Atunci când spui ceva despre cineva fără să ai acoperire, înseamnă că tu eşti în culpă”, ne-a declarat, ieri, Dănuţ Lupu.

Ultimul avertisment al „Ganezului” pentru jucători

Ganea a mers în vestiar înainte de şedinţa de antrenament de luni seară şi le-a repetat jucătorilor că nu au voie să dea declaraţii care să perturbe liniştea din club. De asemenea, oficialul „câinilor” i-a atenţionat din nou pe jucători că nu au voie să acorde interviuri prin telefon.

Ganea a recunoscut că urmăreşte telefoanele jucătorilor: „Fac şi asta. Am grijă să nu vorbească prin ziare la telefon”. Ganea are acceptul acţionarului Cristi Borcea să rezolve problemele jucătorilor în favoarea clubului. „Dacă aflu că un jucător este în discotecă, mai ales după ora 23.00, nu mai stau la discuţie cu el. Plăteşte amenda pe loc”, a avertizat Ganea. Este „răzbunarea” lui Borcea pentru modul în care a fost pierdut campionatul tre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 27 minute
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein / Comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze înainte de achiziţia unui produs

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, marţi, că verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein, iar comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze cu atenţie înainte de achiziţia unui produs. AN

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 7 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Spania l-a eliberat accidental pe un baron al drogurilor care plănuia să o omoare pe moștenitoarea tronului olandez

Ziare.com acum 48 minute
Un cunoscut șef de cartel al drogurilor care ar fi plănuit să o ucidă pe moștenitoarea tronului olandez și pe premierul Mark Rutte a scăpat de închisoare din cauza unei confuzii judiciare în Spania, scrie Politico. Liderul "Mocro Maffia", Karim Bouy

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 4 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Restricții temporare de TRAFIC în Pasajul Piața Presei, București. Lucrări topografice pentru METROU

Gandul acum 2 ore
Accesul în Pasajul Piața Presei Libere va fi restricționat, în intervalul 23.04.2024 – 25.04.2024, orele 23:00 – 06.00. În cadrul contractului de execuție „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6.

Marcel Ciolacu: Văd că românii au investit o sumă record, aproape 3,2 miliarde de lei, în emisiunea de titluri de stat Fidelis din acest an. Asta arată încrederea lor în dezvoltarea economiei româneşti

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că românii au investit o sumă record, aproape 3,2 miliarde de lei, în emisiunea de titluri de stat Fidelis din acest an iar asta arată încrederea lor în dezvoltarea economiei româneşti. ”Văd că românii au

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 2 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

12°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

12°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°