Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PERFORMANȚĂ Cum a devenit un austriac „regele gunoaielor“ de la Ungheni Vezi GALERIA FOTO!

Publicat in Adevarul, joi 27 octombrie 2011 ·

Austriacul Marc Zweig, repezentantul Companiei „Ave", specializată în colectarea deşeurilor, a reuşit să facă din Ungheni cel mai curat oraş din Moldova. Omul de afaceri spune că de mai mulţi ani vrea să vină şi în Capitală, doar că aici, printr-o decizie a Consiliului Municipal, dreptul de a gestiona gunoiul îl are doar întreprinderea municipală.

Marc Zweig a pornit afacerea la Ungheni cu trei ani în urmă, venind cu experienţă din România, unde a fost director de dezvoltare din partea aceleiaşi companii. „Sunt pasionat de gunoiul şi de femeile frumoase din Moldova. Am mult de lucru aici", a spus glumind administratorul AVE.

După ce a făcut parteniariat public-privat cu Primăria Ungheni, investitorul a amenajat locurile de colectare a deşeurilor. Cel mai greu i-a fost să-i convingă pe oameni să nu arunce gunoiul pe jos şi să separe plasticul şi cartonul de deşeurile menajere. „I-am făcut pe ungheneni să înţeleagă că tot ce se face e pentru ei. Încetul cu încetul am reuşit să le schimbăm mentalitatea", a spus Marc Zweig.

A făcut câteva spoturi sociale în care au fost implicaţi oameni de rând, copii, dar şi primarul localităţii, în care cu toţii îi rugau pe oameni să sorteze gunoiul, dar şi să păstreze curăţenia.

Click aici să vezi GALERIA FOTO!

„Ne dădeam seama că de rezultatele obţinute în Ungheni depinde extinderea noastră şi în alte localităţi", a spus omul de afaceri.

La început, locuitorii oraşului se mirau de curăţenia care domnea în jurul containerilor, cândva pline de mizerie. Şi mai mult i-a frapat faptul că gestionarul spăla tomberoanele. „Aici permanent e curat şi parcă ni-i oarecum să aruncăm deşeurile pe jos", ne-a spus Eleonora Ciumac, locuitoare din Ungheni.

Lumea s-a obişnuit cu sortatul

În prezent, întreprinderea are încheiate 15.000 de contracte individuale cu fiecare consumator şi acoperă 9

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

POLITICO: Potenţialii candidaţi pentru şefia Comisiei Europene, dacă von der Leyen nu ar câştiga un nou mandat / Klaus Iohannis se află pe listă

Mediafax acum 22 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se află, în continuare, pe prima poziţie în preferinţele pentru un nou mandat în fruntea executivului UE, dar nu mai este o candidată sigură pentru încă cinci ani. Alte personalităţi politice europ

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum 28 minute
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Pensiile aferente lunii mai se plătesc înainte de Paște

Adevarul acum 28 minute
Guvernul a aprobat în ședința de joi două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR Timiş: „PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor”

Timpolis acum 50 minute
Sursă foto: USR Timiş În ziua în care la Timişoara se află premierul Marcel Ciolacu, USR Timiş acuză PSD că a atins o culme a cinismului: să fure banii timișorenilor după care să le promită daruri din banii furați.   „Asta a făcut Guvernul Ciolacu.

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 2 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°