În plină campanie electorală, preşedintele Traian Băsescu susţine, fără a da însă nume, că sunt oameni politici care i-au solicitat să intervină la procurori ca să-i scape de dosare. Cu puţin înainte de apogeul campaniei electorale, şeful statului a avut un nou puseu de memorie asemănător cu cel de acum doi ani, când a izbucnit scandalul „Bileţelul“. Elena Udrea precizează că Băsescu se referă la cazuri noi. Sursa: Codrin Prisecaru
1 /.
Invitat luni seara la o dezbatere la Realitatea TV, şeful statului şi-a amintit brusc de o serie de politicieni care au venit la el acasă şi i-au cerut să intervină în justiţie pentru a-i scăpa de dosare. Şeful statului nu a dat însă niciun nume.
Fosta şefă a Cancelariei de la Cotroceni, Elena Udrea, cea care a dat semnalul în scandalul legat de intervenţia premierului Tăriceanu în favoarea lui Dinu Patriciu, a venit, ieri, cu o precizare. Ea crede că preşedintele nu s-a referit la „aceleaşi situaţii vechi“, ci la „alte cazuri, probabil ulterioare“. Iritaţi, liderii politici cer nominalizări şi îl acuză pe Băsescu de tăinuirea unor fapte grave.
Udrea: „Sunt cazuri noi“
„Au fost politicieni care au venit şi la mine acasă, solicitând intervenţii în justiţie. Repet, la mine acasă, şi nu-s copil să fac o afirmaţie care n-ar putea fi susţinută. Este real. Deci, la mine acasă. Punct!“, a agitat Băsescu apele, revenind cu mesajul mobilizator al importanţei prezenţei la vot pentru a schimba „clasa politică incapabilă să se reformeze singură“, din care a exclus, parţial, PDL.
La insistenţa jurnaliştilor, şeful statului a venit cu o completare: „Pentru a fi perfect corect: s-a întâmplat şi acasă, şi la birou“. Printre subiectele de negociat: „Multe - dosare, guvernări, prim-miniştri“. Numele „intervenţioniştilor“ au rămas însă necunoscute, Băsescu invocând experienţa anterioa