S-a întîmplat în prima miercuri a acestei luni. Mai devreme primisem un telefon: o voce suavă, de domnişoară neînvăţată nici să invite, nici să fie invitată în oraş, care respira emoţionată în telefon şi care s-a recomandat a fi redactor la revista "Obiectiv legionar"! Ce revistă?, am zis surprins, puţin neîncrezător şi bănuind şotii. Obiectiv legionar, urmează să apară, mi-a răspuns domnişoara; încă o dată vă mai spun că vocea ei, tremurată, şi cuvintele rostite nu se lipeau deloc. Am acceptat întîlnirea dorind ca, măcar dacă nu o voi auzi pe Paula Seling comentînd o partidă de wrestling, măcar să văd o tînără timidă argumentîndu-mi virtutea legionară. Şi în miercurea aceea ne-am dat întîlnire pe o terasă din Herăstrău, unde domnişoara Raluca V. a venit cu o geantă grea şi cu un reportofon. Comandase o cafea şi făcea eforturi pentru a desface căpăcelul cu lapte, pe măsura eforturilor mele de a-mi masca slăbiciunea ce-mi coborîse în genunchi. Surpriză totală. O mînă fină, un chip de-o frumuseţe naturală, adus din timp de prin anii '30, fără fard şi fără ruj (nu că ar fi o calitate, dar asta era situaţia) şi o privire de claritatea celor despre care ştii şi te temi, în mintea mai mult decît în sufletul tău, că ziua de mîine le-ar putea-o răni în vreun fel anume. Să vezi un chip frumos privindu-te relaxat în ochi şi vorbindu-ţi despre Legiune - recunoaşte, cititorule, nu ţi se întîmplă în fiecare zi. Născută prin Moldova, studentă la Arhitectură, Raluca s-a apropiat de legionarism prin cărţi. Apoi a plecat într-o tabără legionară a dlui Suru. Şi cum a fost, v-a plăcut? - am întrebat eu. De fapt, n-am stat prea mult - îmi răspunse chipul luminos -, în prima seara ne-am spălat toţi cu apă rece, eu m-am spălat şi pe cap, am făcut meningită, m-am internat şi am stat două luni bolnavă. Rîdea şi ea, am rîs şi eu, dar nu ştiu ce era într-adevăr de rîs. I-am spus că în