La 88 de ani, Gabriela Matlay, din Dej, povesteşte pentru prima oară despre ororile pe care le-a suferit în timpul Holocaustului. Amintiri halucinante, reprimate aproape 60 de ani. Gabriela Matlay a fost la un pas de moarte, familia – părinţii şi şase dintre fraţi – i-a dispărut la Auschwitz, dar ea a reuşit să scape.

Nici durerile, nici greutăţile, foamea şi nici pericolul de a-şi pierde viaţa nu par să fi lăsat urme pe chipul senin al bătrânei de 88 de ani, care îşi duce zilele, singură, într-o căsuţă cochetă din Dej. Despre ororile trăite în timpul Holocaustului, Gabriela Matlay a refuzat să vorbească până acum. „Am venit pe lume cu «talentul» de a vizualiza tot ce povestesc. Dacă mă întreabă cineva despre chinurile trăite în lagăr, mă văd din nou acolo, retrăiesc cele mai cumplite momente din viaţa mea. Până acum am refuzat să vorbesc despre asta. Dar în curând mă voi duce şi eu, poate e mai bine să vorbesc", explică bătrâna motivele pentru care a ales, până acum, tăcerea.

Amintiri grele

Începutul surghiunului a prins-o pe tânăra femeie, de doar 21 de ani, în inima Maramureşului, în Sighetu Marmaţiei. „Părinţilor mei le mergea bine. Tatăl meu avea în grijă trei orchestre, cu care cânta la nunţile evreieşti. Nu doar în Maramureş, ci şi prin alte părţi. Câştiga bine în acele vremuri, deşi eram 11 fraţi", îşi aminteşte bătrâna. Despre vremurile tulburi din 1944, când începuse deja prigoana împotriva evreilor şi a familiei sale de origine evreiască, i-au rămas câteva amintiri. „De pildă, pe atunci, nu aveam voie să deţinem radio, nici măcar să stăm seara cu lumina aprinsă. Tata punea hârtie albastră în geamuri, ca să nu iasă nicio fărâmă de lumină, să nu fim daţi de gol. Aveam şi un aparat de radio mic, de acolo mai aflam ce se întâmplă", continuă Gabriela Matlay.

În adolescenţă, înainte de calvarul vieţii ei