Asa ar trebui sa inceapa sa se numeasca PSD, daca tendintele politice ale noului an se vor confirma. Ma refer la subordonarea fata de prioritatile propuse de PD-L, la subordonarea fata de discursul PD-L si la subordonarea fata de seful suprem, presedintele Traian Basescu. Aceasta subordonare incepe sa devina tot mai clara, in doar cateva zile de la inceputul noului an aparand deja trei dovezi.

Prima a fost declaratia lui Ilie Sarbu care a anuntat clar ca relatia cu PD-L este un obiectiv mai vechi al sau si al unor colegi din PSD. Dincolo de reactia lui Ion Iliescu, exagerata si complicat de argumentat politic (raspunsul lui Ilie Sarbu despre cum ar trebui, in contrapartida, sa fie criticati si cei care au lucrat la relatia cu PNL este corect), exista totusi probleme in spatele discursului lui Ilie Sarbu. Iar cea mai mare dintre ele este aceea ca nu se incearca o construire a unei fundamentari a relatiei cu PD-L pornind de la altceva decat pura dorinta de a ajunge la putere. Fara o astfel de argumentare, pozitionarea strict pragmatica este foarte vulnerabila.

A doua a pornit de la scadalul din jurul lui Gabriel Oprea. Numirea lui Virgil Ardelean reprezinta o forma clara de subordonare a lui Oprea intereselor de la Cotroceni, o distantare fata de conducerea partidului si o incercare de subminare a mecanismelor din interiorul PSD de luare a deciziilor. Indiferent de cum se termina acest scandal, raul a fost facut prin aceea ca s-a demonstrat ca, la doar cateva saptamani de la intrarea la guvernare, se poate ignora usor disciplina interna si se poate pune partidul in dificultate. PSD nu are cum sa iasa mai unit sau mai intarit din aceasta situatie, cel putin nu pe termen scurt. Din nou, pesedistii sunt cei pusi sa scoata castanele din foc, iar cei din PD-L stau pe margine si nu sunt afectati de asta. A treia dovada e furnizata de Cristian Diaconescu, intr-