Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai «bună» pedeapsă! Există aşa ceva?

Publicat in Adevarul, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Din când în când, orice copil face câte o prostioară. Întrebarea care te frământă este să-l pedepseşti sau nu? Oare cum ar trebui să procedezi corect atunci când cel mic trebuie disciplinat?

«Pătrăţelul roşu»

Chiar dacă te doare sufletul să-l ignori pe micuţul rebel, pedepsele sunt o metodă de a-l disciplina. Dificultatea majoră este alegerea modalităţilor în care o faci. Dacă este vorba despre un preşcolar, trebuie să te asiguri că înţelege întru totul motivele pentru care este pedepsit. De aceea, este important să discuţi şi să-i explici motivele supărării tale. Apoi, alege un loc al casei, unde îl pui să stea câteva minute, fără să-l bagi în seamă.

Şi pentru ca pedeapsa să dea rezultate, cumpără un covoraş mic roşu, pune-l undeva în casă şi, ori de câte ori cel mic este neascultător, trimite-l la locul de pedeapsă. După expirarea timpului, discută cu el şi fă-l să înţeleagă că, de câte ori va trece peste cuvântul tău, va primi aceeaşi pedeapsă, petrecând din ce în ce mai mult timp pe „pătrăţelul roşu“.

Limitează-i activităţile preferate

Şcolarii sunt greu de stăpânit, mai ales pentru că petrec mult timp împreună cu alţi copii, iar comportamentul lor poate fi uşor influenţabil. De aceea, este bine să iei atitudine când vrea mereu să i se facă pe plac şi nu te mai înţelegi deloc cu el.

Care-i cea mai potrivită pedeapsă? În primul rând, interdicţia temporară de a se bucura de lucrurile care-i fac plăcere, până când copilul tău îşi va da seama că ceea ce promiţi chiar faci. Are un joc preferat pe care-l joacă zi de zi pe calculator sau nu lipseşte din faţa televizorului la ora când se difuzează desenele lui preferate? Ei bine, limitarea activităţilor favorite poate fi pedeapsa care-l va face să înţeleagă că ori face ce i se cere, ori suportă consecinţele.

Citeşte continuarea articolului pe clickpentrufemei.ro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 14 minute
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

O dronă ar fi căzut într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei. Incidentul a fost filmat VIDEO

Ziare.com acum 11 minute
O operațiune de căutare ar fi fost inițiată de către Armata Română într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei, după ce mai mulți localnici au reclamat zgomote ciudate și au furnizat imagini care indică prăbușirea unei drone, posibil militare, în

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum 49 minute
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Ada Hausvater şi Cristian Rudic au primit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler

Press Alert acum 11 minute
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, le-a oferit Adei Hausvater și lui Cristian Rudic, în numele președintelui României, Ordinele Naționale „Pentru Merit” în grad de Cavaler, conferite cu prilejul Zilei Culturii Naționale. „Performanța culturală pe ca

Prognoza pentru luna aprilie: temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale

Mediafax acum 43 minute
1 - 8 aprilie Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepţia regiunilor nord-vestice, unde cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale, regim

Zeci de soldaţi sirieni ucişi într-un atac israelian lângă Alep

HotNews acum 30 minute
Cel puţin 36 de soldaţi sirieni au fost ucişi într-un atac israelian care a vizat regiunea Alep din nordul Siriei în zorii zilei de vineri, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), informează AFP și Agerpres. Elicopter de atac

Alegeri prezidențiale: Ciucă nu exclude posibilitatea de a se înfrunta cu Ciolacu. „Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe”

HotNews acum 48 minute
Șeful PNL, Nicolae Ciucă, nu exclude o posibilă confruntare cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, la alegerile prezidențiale, în cazul în care cele două formațiuni politice vor avea candidați separați. Discuțiile despre candidații de la scrutinul din

Horoscop pentru vineri, 29 martie 2024. Sunt multe provocări în plan amoros pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua favorizeaza achitarea taxelor, impozitelor sau altor tipuri de datorii. Rudele, partenerul de viata sau colaboratorii te pot provoca la o dezbatere pe teme materiale, mosteniri sau bunuri si bani folositi si administrati in comun. Depind

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 8 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 9 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale