Parlamentul de la Reykjavik va lua în discuţie o iniţiativă ce prevede adoptarea unor legi care să ofere protecţie sporită jurnaliştilor şi surselor lor, astfel încât să crească libertatea de exprimare. Dacă iniţiativa va avea succes, ziarele, posturile de televiziune şi website-urile din întreaga lume şi-ar putea deschide birouri offshore în Islanda.
Proiectul, intitulat Iniţiativa Islandeză pentru Modernizarea Mass-media, a fost înaintat ieri oficial Legislativului de la Reykjavik de câţiva parlamentari, mobilizaţi de reprezentanţi ai website-ului WikiLeaks, specializat în publicarea dezvăluirilor jurnalistice, pe surse.
Dacă iniţiativa va găsi sprijinul necesar, parlamentul va cere guvernului să ia în discuţie introducerea unui set de legi care să-i protejeze pe jurnalişti şi sursele lor.
Acest lucru ar urma să se realizeze prin încorporarea în legislaţia islandeză a „bunelor practici" legislative din întreaga lume, după cum a declarat pentru BBC Julian Assange, editor la WikiLeaks.
„Există legi bune în diferite ţări, dar nicio ţară care să le aibă pe toate", a spus Assange. Proiectul are sprijinul a 14 parlamentari şi chiar a unora dintre membrii guvernului islandez.
Dacă propunerea devine realitate, orice ziar din lume sau alt canal de mass-media şi-ar putea deschide un birou, sau numai un server, la Reykjavik, plasându-se în jurisdicţia islandeză.
Este exact ceea ce face acum WikiLeaks, care are servere plasate în locaţii strategice din întreaga lume, ce îi permit să publice sau să canalizeze informaţiile prin ţări unde cadrul legal e permisiv pentru scopurile sale.
„Superman juridic"
WikiLeaks a avut peste 100 de procese împotriva sa în ultimii trei ani, dar nu a pierdut niciunul. Legislaţia ar urma să ofere protecţie juridică pentru sursele informaţiilor, ca şi protecţie pentru comunicaţiile dintre surse